Nevasta lui Ştefan Bănică, fără verighetă la cumpărături. Iată motivul!
Cine a spus că dragostea îngraşă nu s-a înşelat. Iată că Lavinia Pârva vine şi cu dovezi în acest sens, mai exact cu câteva kilograme în plus pe trupul ei sexy. Fotoreporterii Click! au mai surprins însă un detaliu: de pe inelar lipsea verigheta, care pesemne “i-a rămas mică”.
Septembrie 2017 a fost luna în care Lavinia Pârva (33 de ani) bifa cea mai mare victorie a ei în relaţia de şase ani cu celebrul Ştefan Bănică (50 de ani). În cel mai mare secret, starul o lua de soţie cu acte, în Bulgaria, în prezenţa câtorva prieteni apropiaţi. Ulterior, cei doi şi-au afişat verighetele la lansarea piesei “Ea mi-a pus cătuşe”, a lui Ştefan, iar Lavinia a mai făcut paradă cu inelul superb pe la evenimente mondene sau în vacanţe. Iată că de ceva timp, de pe inelar a dispărut bijuteria, dar nu din cauză că ar fi probleme în cuplu, ci dintr-un motiv mai minor: solista s-a îngrăşat câteva kilograme şi se pare că n-o mai încape verigheta.
Fotoreporterii Click! au surprins-o recent prin oraş, în mijlocul unor activităţi gospodăreşti. Iată că celebrul refren a soţului ei, “Bubulina-gospodina îţi găteşte până când cade lumina” i se potriveşte perfect Laviniei, care nu o singură dată a fost văzută cărând sacoşe cu mâncare. Aşa a făcut şi acum, numai că pe lângă alimente de umplut frigiderul, frumoasa solistă a cumpărat şi câteva prăjituri de la o cofetărie de fiţe din Floreasca, semn că n-a început încă lupta cu kilogramele şi cu carbohidraţii. Pe 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, Lavinia ne arăta pe Facebook ce fericită este lângă Ştefan, adăugând şi următorul mesaj: “Iubiţi-vă azi şi mâine şi oricând”.