O solistă româncă, accident teribil pe şoselele din Italia
Este blondă, sexy și e cunoscută în România pentru muzica de club. Dacă ești cântăreață nu ești scutită de întâmplări nefericite. Zilele trecute, interpreta pieselor „Up Now” şi „Sentimente evidente” a trecut razant pe lângă moarte. Mașina în care se afla s-a făcut „armonică” și faptul că a scăpat cu viață e chiar o minune. Imaginile de la locul accidentului sunt îngrozitoare.
Pe numele real Teodora Rusu, Adora (28 de ani) s-a dus weekend-ul trecut (22-24 mai) în Italia, pentru a realiza o şedinţă foto. Nimic nu avea să anunţe coşmarul pe care l-a trăit solista după numai câteva ore de pozat. În timp ce mergea spre un spectacol de circ, solista şi membrii din echipa ei au avut parte de un accident neaşteptat.
„Eram în Italia, pentru o şedinţă foto, și mi-am prelungit şederea pentru câteva zile, pe coasta Liguriana. Conduceam un Fiat 500 L, închiriat, şi eram pe drum din spre Sori, Genova. Mă duceam împreună cu echipa mea să vad «Psihiatric Circus» la invitaţia actorului Răzvan Popescu. La un moment dat, într-un viraj periculos, o maşina a pierdut controlul şi a intrat frontal în noi. A venit salvarea, poliţia şi rampa să ridice epavele. Nu m-a şocat nu numai accidentul, ci şi faptul că am fost lăsaţi în stradă, între localităţi. Când a terminat ancheta, politia a spus: «Noi am terminat, la revedere». Atât”, a spus Adora, îngrozită și acum de cele întâmăplate.
Solista nu-și va reveni foarte ușor din starea de șoc. „Am pornit pe jos spre prima localitate, de unde ne-a recuperat maşina Circului Belluci. După ce am ajuns în Genova, managerul meu s-a dus la compania de închiriat maşini pentru una nouă. Rănile noastre au fost suportabile şi am refuzat internarea. Pasagerii aflaţi în celălalt autoturism au fost luaţi de medici, copilul aflat cu mama lui urla întruna, nu ştiu dacă a păţit ceva. Nu ştiu exact cauza accidentului, persoana vinovată nu a spus decât că îi pare rău... Bănuiesc că a adormit. Nu-mi vine să cred că am scăpat teafară... Impactul a fost frontal şi foarte puternic, am leşinat din cauza şocului și mi-am revenit doar după câteva minute bune”, a povestit Adora, în exclusivitate pentru Click!
A lucrat cu make-up artistul Madonnei şi al lui Beyoncé
Adora a acceptat oferta fotografului Marc Evans de a realiza împreună o şedinţă foto tocmai în Italia. A pozat în Sori Beach şi s-a „jucat” pe stâncile de la mal, care i-au ţinut loc de decor. „Astăzi am avut o zi superbă. Fotograful Marc Evans m-a surprins în cele mai cool ipostaze. Iar Marcello Costa s-a ocupat de make-up şi de păr... Am fost răsfăţată de cei mai buni! Marcello lucrează cu Rihanna, Niki Minaj, Madonna, Beyoncé”, a scris solista, pe un cont de socializare.