Oana Lis, mărturisiri emoționante: «Deseori mă ascund în spatele unui zâmbet»
Oana Lis și-a îngrijorat prietenii virtuali atunci când a decis să publice un mesaj emoționant prin intermediul rețelelor de socializare. Se pare că soția fostului edil al Capitalei se simte nostalgică și, deși nu a explicat exact cauza acestui moment mai puțin fericit prin care trece, admiratorii ei au susținut-o și au catalogat mesajul care a reieșit din rândurile scrise de Oana ca fiind unul adevărat, în care se regăsesc și ei.
„Când eram copil, îmi doream să cresc, să călătoresc, să fac tot ce-mi trece prin cap, să am responsabilități, să merg departe. În timp am realizat că era mai bine atunci, când n-aveam griji, râdeam pentru că eram mai fericită și plângeam fără teama de a da dovadă de fragilitate. Spuneam ce gândesc și mi-am impus să nu mint. Să fiu un om sincer, dar să nu confund sinceritatea cu lipsa bunului simț. Când mi se spunea cî voi duce dorul acelor zile...spuneam că așa sunt adulții. Astăzi...deseori mă ascund în spatele unui zâmbet. Acum realizez că în sufletul meu stă ascuns un copil care tot mai are nevoie de susținere, dragoste și afecțiune”, a fost mesajul publicat de Oana Lis pe Instagram.
Deși Oana nu a explicat exact care este motivul pentru care se simte în acest mod, în presă s-a speculat faptul că una dintre cauze ar putea fi și starea de sănătate tot mai gravă a soțului ei, Viorel Lis. Fostul edil al Capitalei a fost operat în urmă cu ceva timp și comunică din ce în ce mai greu, după cum mărturisea recent chiar Oana Lis. „A avut probleme de sănătate, ultimul accident vascular a lăsat urme. Nu mai poate vorbi, oboseşte dacă vorbeşte. Mă recunoaşte şi sunt bucuroasă că cognitiv e bine. Îi dau tot felul de vitamine şi el nici nu mai vrea. Fac tot ce pot, merg la biserică, dau cu tămâie, mă rog pentru el, fac lucruri pe care nu le făceam înainte. Mă rog să fiu puternică. El îşi doreşte o ultimă vacanţă împreună. Am fost invitată la ziua unei pritene în Grecia, în Insula Samontraki, dar drumul este lung şi dacă păţeşte ceva în maşină? Ştiu că oameni bătrâni cu afecţiuni grave sunt lăsaţi să zbore, dar şi aici e o problemă! Dacă moare în avion ce mă fac? Încă îl iubesc, îi dau din energia mea şi el m-a ajutat pe mine”, spunea Oana Lis la „Răi, da' buni!”, în urmă cu ceva timp.