Oana Zăvoranu se judecă cu Mădălin Ionescu. Cere daune morale în 10 procese
Oana Zăvoranu va face drumuri dese la tribunal. Bruneta care este hotărâtă să-şi facă dreptate în instanţă a câștigat, recent, procesele intentate de Kanal D și, zilele trecute, a dat în judecată postul de televiziune și pe Mădălin Ionescu, prezentatorul show-ului „WOWbiz” pentru a obține daune morale. Scandalul a izbucnit după moartea Marioarei Zăvoranu, când vedeta s-a considerat „calomniată” și „linșată mediatic fără precedent”.
Cum actriţa refuză să mai facă declaraţii presei, ea a dat informații despre acțiunile în justiție chiar pe pagina ei de Facebook, scrie www.ziarulring.ro. "Am început procesele cu postul Kanal D, vreo 10 la număr, procese intentate de mine, de această dată, ca urmare a linșajului mediatic fără precedent în care am fost târâtă de aceștia, în anul 2015, începând cu 17 aprilie, când, urmare a decesului mamei mele, am fost calomniată în ultimul hal”, a scris Zăvo.
În mesajul adresat fanilor, Oana explică motivele demersului ei. "Nu are sens să enumăr cum am fost numită, e suficient să dați o căutare pe Google sau pe YouTube... Acum o lună și ceva, am câștigat trei procese cu aceiași indivizi care, tot ei, au avut tupeul să mă dea în judecată că «le-am adus grave prejudicii». E doar începutul curățeniei pe care am decis să o fac. (...) Cine mai bate câmpii despre Oana Zăvoranu e liber să o facă, pentru că de aceea există instanțe. Avocații mei au strâns absolut toate probele și nimic nu a fost trecut cu vederea. (...) Mi-a trebuit o armată de oameni să aștearnă pe hârtie toate mizeriile ordinarilor și hienelor care mi-au târât viața în noroi de peste cinci ani... Nimic nu se iartă, totul se plătește... asta e credința mea”, a mai scris actriţa.