Octavia Geamănu și Marian Ionescu în rol de părinți. Primele poze cu micuțul Andrei!

Ultima actualizare:

    Marian, Octavia și micuțul Andrei
Marian, Octavia și micuțul Andrei

Când veți citi aceste rânduri, minunea Octaviei și-a lui Marian va împlini deja patru luni. Noi l-am cunoscut la trei, într-o frumoasă zi de martie, și-a trebuit să le dăm dreptate părinților care îl recomandă ca fiind cel mai cuminte bebeluș. O altă certitudine cu care am plecat de la ședința foto este acea că liderul Direcția 5 se descurcă bine în rolul pe care i l-a dat viața, din nou, după 32 de ani. „Marian e ca muzica pe care o scrie“, ne asigură și vedeta Antena 1, repetând ceea ce tot auzim în atâția ani de interviuri cu cei doi. Rețeta lor de mariaj perfect este neschimbată și se respectă întocmai.

Octavia, cum este prima experiență ca mamă? Recomanzi?

Octavia Când zici prima, e ca și cum ești sigură că urmează o a doua șamd. Dar eu încă nu m-am obișnuit cu statutul ăsta. Îl văd pe Andrei, e acolo, mă ocup de el, îi dau să mănânce, fac tot ceea ce face o mamă, doar că eu tot nu mă simt o mamă. Cum nu m-am obișnuit nici cu statutul de soție. E ca și cum mi l-ar fi dat cadou Dumnezeu: „Ia-l și bucură-te de el!“.

Să nu se interpreteze partea asta, că nu te simți încă mamă. Cum a fost când ți-ai ținut prima dată copilul în brațe?

Octavia Am întrebat dacă a mai fost cineva în sală cu mine, dacă a mai născut cineva acolo, pentru că mi se părea că nu seamănă… nu mi se părea așa drăguț bebelușul.

Credeai c-au încurcat copilul?

Octavia Nu, că eu știam că nu va semăna cu mine, pentru că îmi doream să nu semene. Doar ochii mi-am dorit să-i ia de la mine, în rest am vrut să fie clona lui Marian. De la mine, am mai vrut să moștenească și instinctul în privința oamenilor. Dar asta n-avea nicio legătură cu ce am văzut eu în prima zi. Marian, însă, a fost așa de fascinat încât, la zece minute după ce-am născut, l-a luat în brațe și timp de șase ore nu i-a mai dat drumul.

Tu, Marian, îți doreai o clonă a Octaviei?

Marian Mi-am dorit, da, ca dacă este fată, să-i semene Octaviei. Dar când apare și-l vezi că este băiat, te repliezi imediat. L-am primit cu foarte multă dragoste, oricum.

Și nu e exclus să vină și o fetiță. Zic și eu.

Marian Da, există această dorință să mai facem un copil. Am văzut că nu e chiar așa de complicat. E un fel de greu frumos, mai degrabă. În perioada asta a vieții, mă văd plimbând mai degrabă un cărucior cu un copil decât un cățeluș.

Citește restul interviului și vezi mai mult poze pe okmagazine.ro!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Emily Burghelea
megan fox profimedia jpg
banner Lavinia Pârva png
banner calin geambasu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net