Piratul Johnny Depp a sărit din avion în cârciumile din Herăstrău

Ultima actualizare:

    Johnny Depp alături  de fotomodelul,  Alexandra Enăchescu
Johnny Depp alături de fotomodelul, Alexandra Enăchescu

Actorul hollywoodian în vârstă de 52 de ani, care şi-a câştigat popularitatea datorită prestaţiei din pelicula ”Piraţii din Caraibe!, se află de joi în România. Depp a fost asaltat de fani în localul cu meniuri italieneşti, din Parcul Herăstrău, unde, în urmă cu două seri, s-a ospătat, alături de colegii lui de trupă.

Luni, Bucureştiul va găzdui unicul show din estul Europei al celui mai în vogă supergrup al momentului, ”Hollywood Vampires”, format din Johnny Depp, Alice Cooper, Joe Perry, Robert DeLeo şi Matt Sorum.  Actorul a ajuns joi pe meleaguri româneşti, însă nu a stat nicio clipă locului. De cum a ajuns la Bucureşti, celebrul artist s-a orientat spre locurile de fiţe, din Herăstrău, unde se adună toată crema show-biz-ului. El a petrecut, alături de prietenii lui, inclusiv într-un restaurant cu specific italienesc, situat pe malul lacului. Amabil din cale afară, starul american a oferit autografe pe bandă şi s-a pozat alături de fanii săi, care l-au luat cu asalt chiar şi la masă. Johnny nu a dorit să ofere prea multe detalii despre această vizită, însă a lăsat să se înţeleagă că îşi doreşte foarte mult să viziteze câteva puncte de atracţie, precum Castelul Bran, Muzeul Satului şi Casa Poporului.

Johnny Depp a venit însoţit de Alice Cooper şi de Joe Perry,  colegii lui de scenă
Johnny Depp a venit însoţit de Alice Cooper şi de Joe Perry, colegii lui de scenă

Artiştii de la ”Hollywood Vampires” au ales să concerteze anul acesta doar în cinci ţări europene, printre care şi România, ţara noastra fiind şi singura din zona est- europeană. Publicul va putea asculta, la concertul de luni, de la Romexpo, de la orele 20.00,  atât piese compuse de cei trei membri şi incluse pe albumul “Hollywood Vampires”, lansat în 2015, cât şi reinterpretări ale unor melodii legendare, din repertoriul inegalabililor The Who, The Doors, Motorhead şi David Bowie. Preţul biletelor este cuprins între 169 şi 4390 de lei.

S-a iubit 14 ani cu Vanessa Paradis

Johnny Depp a avut o viaţă personală tumultuoasă. Din 1983, până-n 1985 a fost căsătorit cu Lori Anne Allison. Iar în 1998, după o relaţie de patru ani cu supermodelul britanic Kate Moss, Depp s-a îndrăgostit de franţuzoaica Vanessa Paradis, solistă pe care starul a întâlnit-o la filmări. După 14 ani de relaţie, mai exact în iunie 2012, Depp şi Paradis şi-au anunţat despărţirea. Cei doi au o fată, Lily-Rose Melody Depp (17 ani), şi un băiat, John „Jack” Christopher Depp III (14 ani).

A doua soţie l-a acuzat de violenţă domestică

Dar nici a doua căsnicie, cu Amber Heard (30 de ani), nu este cu noroc, ei anunţând divorţul. Amber l-a acuzat pe Johnny Depp de violenţă domestică şi le-a cerut judecătorilor ordin temporar de restricţie, actorul neavând voie să se apropie de ea la mai mult de 100 de metri. Au de împărţit o avere de 400 milioane de dolari. El s-a mai iubit cu Sherilin Fenn, din serialul “Twin Peaks”, Kate Moss, Jennifer Grey şi cu Winona Ryder.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
IMG 0107 jpeg
image
image
image
image
image
image
de niro trump jpg
Medalioane de miel cu roşii a la Chef Jakob Hausmann
maia morgenstern colaj facebook jpg
anisia gafton colaj facebook jpg
banner delia png
oana si mioara roman colaj instagram jpg
banner înviere png
Ziua memorabilă a început cu formarea celor două echipe, a Curajoșilor și a Iepurașilor Sălbatici
image
actualitate.net
image
actualitate.net