Prezentatoarea Pro Tv Lavinia Petrea şi-a botezat fetiţa
Luna aprilie a fost plină de evenimente în familia Laviniei Petrea. Prezentatoarea, care s-a reîntors la 1 martie la pupitrul ştirilor Pro Tv, după ce în toamnă a devenit mămica unei fetiţe superbe, şi-a creştinat bebeluşul, în vârstă de cinci luni. Evenimentul a avut loc imediat după Paşte la Biserica Boteanu din capitală şi a fost unul discret, aşa cum îi place vedetei să organizeze petrecerile de familie.
Lavinia Petrea nu a mizat pe o petrecere cu mulţi invitaţi, ci a vrut un botez restrâns la care au participat doar rudele şi prietenii apropiaţi, în total aproximativ 30 de persoane. Fericită şi emoţionată că şi-a creştinat fetiţa, blonda a povestit la emisiunea "Vorbeşte lumea" că nu se compară cu nimic viaţa ei de acum cu cea de dinainte de a deveni mămică.
Prezentatoarea știrilor matinale de la Pro Tv a născut pentru a doua oară la finele anului 2016. Vedeta a făcut vestea publică pe rețelele sociale, acolo unde a dezvăluit și ce nume va purta micuța sa comoară. "Eu sunt Klara! Delicată și discretă, dar mama a vrut să vă salut și să împartășească cu voi bucuria nașterii mele", a scris Lavinia pe Facebook, acolo unde a arătat și prima imagine cu bebelușa.
Klara a venit pe lume prin operație de cezariană, la o maternitate privată din Capitală. Vedeta Pro Tv a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu doi ani, tot în luna noiembrie, când l-a născut pe Mathias.
În urmă cu o lună, Lavinia Petrea, colega de pupitru a lui Mihai Dedu, a revenit pe sticlă după un concediu de maternitate de 6 luni în care s-a dedicat celor doi copii ai săi.