Reacția Cristinei Bălan după ce a fost acuzată că nu a avortat gemenii

Ultima actualizare:

    Cristina Bălan, soţul ei, Gabriel, şi cei doi copii ai lorfoto: arhiva personală
Cristina Bălan, soţul ei, Gabriel, şi cei doi copii ai lorfoto: arhiva personală

Cristina Bălan (34 de ani) a făcut luni (21 martie) o dezvăluire șocantă, la doi ani și șapte luni de când a devenit mamă: gemenii ei, Toma David şi Matei Nikolas, au Sindromul Down. Solista care a câștigat „Vocea României” a fost acuzată de multe persoane că nu a avortat, ci a preferat să aducă pe lume doi copii cu asemenea probleme de sănătate.

Supărată-foc pe reacția celor care i-au urmărit povestea la televizor, Cristina Bălan a publicat pe contul personal de facebook o scrisoare deschisă în care explică de ce nu a avortat, deși știa din timpul sarcinii că gemenii pot avea Sindromul Down.

„Da, recunosc, am greșit. Sunt vinovată de non-ucidere din culpă. Alt termen mai aproape de ce vreau să exprim nu am găsit. Ah, și de tăinuire, complicitate, presupun. Greu de crezut, dar, în urma dezvăluirilor de ieri (luni, 21 martie, n.r.), sunt persoane care mă acuză că nu mi-am ucis pruncii, în pântec. Eu încă încerc să-mi înfășor mintea în jurul acestei atitudini și să înțeleg cum de au putut scoate asemenea inepții și, mai ales, de unde le-au scos. Că din inimă sigur nu. Am eu o bănuială de unde, dar nu e momentul s-o exprim... Oricum, e adânc”, a început Cristina Bălan scrisoarea deschisă pe care a publicat-o pe contul său de facebook.

„N-am să fiu ipocrită să spun că eu îmi doream copii cu Sindromul Down”

„Ok, nu suntem toți sentimentali, sensibili și empatici, dar, pentru numele Lui, cum reușește cineva să fie atât de cinic încât să vadă avortul terapeutic/medicinal ca pe o soluție pentru un copil «imperfect»?! (Pot pune link-uri cu oameni dizabilitați, care până și semințele le scuipă mai cu talent decât unul non-dizabilitat). De unde putem ști ce destin măreț poate avea o persoană cu dizabilitate și câte suflete poate inspira prin exemplul personal? Cum poți judeca totul numai după niște standarde implementate în conștiința noastră ca niște microcipuri? Și, repet, cum poți ști că pruncul tău, născut tipic și sănătos, nu va avea o dizabilitate dobândită pe parcurs? Autism, accident, diabet, epilepsie... Ce ai face cu «defectul»? Atunci l-ai ucide? Și dacă te arăți revoltat de această idee, spune-mi, te rog, diferența între a ucide un bebeluș de 24 săptămâni și unul de 52 săptămâni (sau pune tu o cifră)”, a mai scris solista.

„E cam trist dacă dragostea ta față de o ființă e condiționată de «perfecțiune». Nu, n-am să fiu ipocrită să spun că eu îmi doream copii cu SD (Sindromul Down, n.r.), în defavoarea unora tipici (sau normali, cum le spui tu). Dar știi de ce? Tocmai pentru că trăim acest separatism între tipici și speciali. Dacă ar fi după multe primate, cei speciali ar trebui să stea cuminți și adunați în centrele lor, să nu mai lezeze sufletele sensibile ale celor care se uită la ei pe sub sprâncene, ca la niște curiozități”, a continuat Cristina Bălan.

A fost sfătuită să avorteze, dar a refuzat

În continuarea scrisorii sale deschise, solista care a câștigat în decembrie 2015 „Vocea României” a explicat și de ce a făcut povestea sa publică luni (21 martie), chiar de Ziua Mondială a Sindromului Down, într-un reportaș difuzat de PRO TV: „Ieri (luni, 21 martie, n.r.) am făcut un mare efort să-mi târăsc picioarele până în platoul acela, să vorbesc pentru atât de mulți copii speciali și, pe bune, acesta nu era un subiect de dezbatere. Nu poți să dezbați așa ceva. Adică... ce răutate să te lase inima să spui despre acești copii??? Că ce? Că existența lor te incomodează? Oops, perfecțiunea ființei tale e amenințată de defectele unor indivizi pe care nu-i înțelegi? Să nu-mi spui că te interesează viața lor, felul în care sunt îngrijiți sau ceea ce simt (căci da, ei simt, nu acolo sunt dizabilități ei, ci tu). Ce mi s-a reproșat? Că n-am făcut teste gen(etice). Niște minți luminate (cu led) au găsit soluția care putea să prevină această «nenorocire», acest «blestem» (culese tot din popor, dar nu din orale, ci din virtuale). Noroc că sunt oameni care au scris, ca răspuns dat acestor luminați, că au făcut teste peste teste (cu rezultate bune) și după naștere, surpriză! Copilul avea SD sau altele. Ca să nu spun că știu eu un caz al unei femei gravide, care și-a facut triplul test (cu șurub, ca să mai glumim) și rezultatele arătau că bebe are SD. Mama a fost sfătuită, nu-i așa, să avorteze, că doar nu-i mare lucru să ucizi ceva ce nu e la vedere. E doar o noțiune abstractă, nu o viață... Cu toate sfaturile «de bine», femeia a decis să-și păstreze copilul, din banalul și insignifiantul motiv că e al ei și, na, îl cam iubește (săraca, de la sarcină îi erau amețiți neuronii, nu?). Ei bine, copilul s-a născut sănătos, voios și mai tipic decât diCaprio (adică fără bau-bau de SD). Stau și mă întreb...dacă femeia respectivă avorta și medicii se prindeau că testul a fost cam eronat, oare se simțea cineva vinovat? E retorică, știu mentalitatea măcelarului”.

E supărată din cauza felului în care o tratează oamenii

„Altă chestiune care mă bulversează total: cum pitici de grădină e posibil ca atâția oameni frumoși, calzi, inteligenți, talentați (care au copiii speciali) să simtă nevoia de izolare, nevoia de a se ascunde, de a fugi, doar pentru că tu, ăla de te uiți strâmb la orice e diferit și mai puțin perfect ca tine, nu ești capabil de a le accepta copiii, frații etc? Fac parte dintre ei. Poate n-oi fi nici frumoasă, nici deșteaptă, nici caldă (e drept că am mâinile și labele reci mai mereu. Labele, da, că nu tot piciorul e rece), însă tendința de izolare o simt. Asta pentru că tu, primată superioară, mă privești cu dispreț, superioritate, reproș, dezgust și intoleranță. Nu avem loc în lumea ta plină de abilități? În încheiere, deși e foarte posibil să mai tot editez scrisoarea pe măsură ce-mi amintesc unele lucruri de lămurit, vreau să-mi arăt dezamăgirea față de unii jurnaliști, care, din nou, nu sunt capabili să redea o declarație fără s-o altereze prin omisiune, alipire de idei, neatenție (mna, dacă nu mai poate fuma la biroul propriu și personal...) etc etc. Așa că dacă apare pe undeva scris că eu am afirmat cum că sarcina mea era defectă, să închideți link-ul/site-ul/aplicația/tv/radio etc. Am citit pe undeva inepția asta, scrisă de cineva care probabil că a ascultat interviul meu cu ceafa, că urechile sigur erau pline de ceară (dopuri, că e normal să avem ceară în urechi și chiar e contraindicat s-o curățăm cu bețișoare care imping ceara pe conductul auditiv și poate provoca leziuni pe timpan). Scuze, m-a luat valul. În altă încheiere, nu, nu sunt mai păcătoasă decât tine. Și nici karma mea nu e o bitch. Nici ratată/incapabilă nu-s. Copiii mei nu sunt niște legume. Nici nu «suferă» de Sindrom Down. Nici bolnavi nu sunt (ba aș îndrazni să spun că imunitatea lor e mai bună decât a multor tipici).

Dar dacă nu poți mai mult decât să faci afirmații stereotipice, din spatele unui gadget, atunci felicitări, ești o primată superioară! Și-ți doresc să nu ai niciodată un copil special. Nu, nu pentru că ar fi o nenorocire, ci pentru ca nu ai putea face față, iar acel suflet ar merita, oricum, infinit mai mult. De exemplu, un Om”, a mai scris Cristina Bălan, în încheierea scrisorii sale deschise.

Ce este Sindromul Down

Asociația ALSO-CET explică ce este Sindromul Down: „Sindromul Down nu este o boală! Sindromul Down este o modificare genetică! Sindromul Down este o dispunere cromozomială naturală care a făcut parte întotdeauna din condiţia umană, fiind universal prezent în toate naţiile, genurile şi mediile socio-economice, apărând aproximativ 1 la 800 de nou-născuţi, deşi există o mare variaţie a acestei incidenţe în întreaga lume. Sindromul Down este o stare genetică pe parcursul întregii vieţi, ce se produce în momentul concepţiei fătului. Fiecare copil cu Sindrom Down este unic în felul său, la fel ca toţi ceilalţi copii. Abilităţile, caracteristicile şi interesele copilului cu Sindrom Down variază foarte mult de la o persoană la alta. Sindromul Down produce diverse dizabilităţi şi probleme medicale asociate. Chiar dacă toate persoanele cu Sindrom Down au un anumit grad de dizabilităţi de învăţare, multe dintre aceste persoane duc o viaţă semi-independentă şi împlinită. Un sindrom este o combinaţie de diferite simptome. Sindromul Down este o disfuncţionalitate cromozomială. O persoană cu sindrom Down are suplimentar o copie a întregului sau numai a unei părţi a cromozomului 21. Cromozomul 21 este cel mai mic dintre cromozomii umani. Cu alte cuvinte, copilul tău are 47 de cromozomi în loc de 46. Un nou născut cu Sindrom Down apare la circa 650-1.000 de naşteri. În România trăiesc aproximativ 30.000 de persoane cu Sindrom Down. Un părinte din Romania a numit cromozomul 21 drept «cromozomul dragostei»”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
image
actualitate.net
image
actualitate.net