Recunoști personajele? Fac parte din generația de aur, el a fugit din țară și nu a mai apărut în filme, iar ea s-a măritat la 50 de ani

Recunoști personajele? El a fugit din țară, iar ea s-a măritat la 50 de ani . Vorbim despre Dan Nuțu și Ileana Popovici, cei care au jucat în filmul „100 de lei”. Iată poveștile lor de viață fantastice la care nimeni nu se aștepta.

Recunoști personajele? El a fugit din țară, iar ea s-a măritat la 50 de ani
Recunoști personajele? El a fugit din țară, iar ea s-a măritat la 50 de ani

Recunoști personajele? El a fugit din țară, iar ea s-a măritat la 50 de ani 

Dan Nuțu a fost unul dintre cei mai proeminenți actori ai României în perioada anilor ’60-’70. A strălucit pe marile ecrane în numeroase filme românești de referință, precum „Dincolo de Nisipuri”, „Prea mic pentru un război atât de mare”, „Duminica la ora 6” sau „Diminețile unui băiat cuminte”. Cu toate acestea, gloria și recunoașterea obținute nu au fost suficiente pentru a-l ține în țară în timpul regimului comunist. Astfel, la un moment dat, a luat o decizie radicală și periculoasă, adaptându-se la contextul dificil al vremii și a plecat. 

Unul dintre rolurile sale remarcabile a fost în filmul „100 de lei”, o dramă psihologică regizată de Mircea Săucan, în care a colaborat cu Ileana Popovici. Deși premiera a avut loc în 1973, pelicula a fost cenzurată și manipulată de Securitate. Abia în 1990 a fost reabilitată, dar deja era prea târziu pentru a mai schimba anii de suferință și impactul devastator asupra celor implicați. Dan Nuțu plecase din țară, directorul filmului a suferit un infarct, iar regizorul a fost nevoit să caute refugiu în exilul parizian.

Actorul a explicat că a simțit nevoia să părăsească România din cauza monotoniei vieții sale. Ca exemplu, a menționat faptul că a petrecut cinci ani jucând în spectacolul „Elisabeta I”, sub îndrumarea lui Liviu Ciulei. „Repetițiile mă epuizau”, a mărturisit el. Astfel, a luat decizia de a pleca. A ales să se mute la Berlin, unde a lucrat ca corector pentru corespondența primită de la Europa Liberă. Apoi a luat calea Statelor Unite. 

Și-a regăsit la 50 de ani, marea dragoste din tinerețe

Cât despre Ileana Popovici, aceasta deși fusese o bună perioadă cu Moțul Pittiș, care a iubit-o foarte mult, cei doi s-au despărțit din cauza nepotrivirilor. Totuși, și-a regăsit la 50 de ani, marea dragoste din tinerețe, Tudor Gheorghiu, și s-a măritat.

„În fine, m-am îndrăgostit de băiatul ăsta de la Medicina, de la Stomatologie. Eu, care am trăit mereu în mediul asta artistic și datorită surorii mele… L-am cunoscut la mare, la Vama Veche. Eram la filmări acolo, la „Zodia Fecioarei”. Vama Veche era superbă. Nu era nimeni pe plajă – acum nici nu îndrăznesc să intru acolo, pentru că mi-aș strica visurile mele de tinerețe. Și a venit băiatul asta, Tudor Gheorghiu, să ne cunoaștem, m-a invitat la o plimbare. M-am îndrăgostit foarte tare de el și abia după 40 de ani am devenit soț și sotie.

Pentru că ne-am despărțit la un moment dat și ne-am întâlnit, după 30 de ani. Și astăzi e soțul meu. Cred că e bine că ne-am întâlnit într-o perioadă când s-au decantat lucrurile. Am avut noroc și din punctul acesta de vedere, pentru că e mare noroc să-ți faci bătrânețea cu un om pe care l-ai cunoscut în tinerețe. Pentru că atunci se leagă niste lucruri”, spunea într-un interviu din 2013.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
bancomat
image
image
image
image
image
image
Daniel Pavel  (3) JPG
Sâmbătă a fost zi de curățenie și ecologizare pe Platoul Feteni din Râmnicu Vâlcea iar artiștii au spus "Prezent"!
1 florin piersic 84 de ani 3 jpg jpeg
banner dinu maxer axxa png
 Alessia se simte acum ca peștele în apă pentru că face ce iubește cel mai mult
banner naomi png
instagram (3) jpg
cary grant jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net