Scrisorile lui Stanca: Dragă Fuego,

CLIIMA20121024 0058 1 jpeg
Fuego (Foto: Click!)

Acum, că ne-am cunoscut la „Zilele Grigore Vieru" de la Iaşi, am o altă impresie despre tine.

Ca să ne desluşim. Nu mă mai uit înapoi, nu mai contează ce a fost acum 4, 5, 6, 7 ani. Azi e azi. Suntem mai vechi cu tot atâţia ani... Şi ai reuşit să mă impresionezi. Plăcut. Fiindcă nu-ţi ştiam apetenţa, până aproape de filiaţie, la marele  poet basarabean de origine română, hai să zicem român să nu ne mai dăm după copac, Grigore Vieru. E impresionant cum te iubea el pe tine, cum te considera ca pe un copil al lui, cât de mult iubea muzica ta. A  mărturisit-o domnia sa. Dar şi reciproca e la fel de vie: şi tu l-ai iubit ca pe un tată, şi tu i-ai cântat poemele pe care le-am gustat chiar ieri, la Iaşi, ediţia a 4-a, în prezenţa dnei Raisa Vieru, văduva marelui poet. Care şi dânsa a confirmat sentimentele lui faţă de arta ta.

Da!, s-a creat o sudură divină poezie-cântec pe care numai un om fără sensibilitate nu o poate sesiza. Nu mai este cazul meu... Te-ai apropiat de marea poezie. Şi, cu ocazia contactului nostru petrecut la Iaşi, îţi mărturisesc că pot demantela deja vorbele că tu cânţi numai de sărbătorile iernatice acasă. Da, fiindcă eşti mult mai prezent în Basarabia. Unde muzica ta este gustată. Unde tu eşti considerat un idol... Mărturisesc, din acest punct de vedere eşti o reală revelaţie. Fă, te rog, prin mijloacele ce le ai la dispoziţie, fă să se ştie mai mult despre relaţia asta a ta, zic eu, divină. Cu Poetul. Şi Poezia...

Cu Basarabia. Vei creşte în ochii multor iubitori de poezie. Şi de muzică. Căci, există o dovadă materială de o frumuseţe incredibilă. Grafică şi ideatică: „Testament pentru Fuego", corolarul de poeme strânse într-o ediţie  incredibilă de lux, legată-n carton şi catifea; cu poze, cu portrete, cu reproduceri de tablouri şi sculpturi; reproduceri olografe după manuscrisele Poetului. În hârtie de cea mai bună calitate. O ediţie bibliofilă de o mare raritate. Plus, ascuns ca-ntr-un marsupiu din mângâierea fedeleşului maro, cd-ul „Două lacrimi gemene", Vieru- Fuego. Să mai adaug CD-ul „Mi-e dor de tine mamă", ar fi prea mult pentru unii... Ăsta da, Omagiu, Fuego! Pentru un mare poet al românilor...

George Stanca pamflet

cub visarion alexa png
vremea octombrie toamna prognoza meteo pensionari parc jpeg
Timisoara Fashion Week (7) Adelina Pestritu jpg
weddingfeast 2841610 1920 jpg
reghecampf si anamaria prodan
Casele comoară sunt la mare căutare. Sursa foto: Playtech
Charles si regina Elisabeta a II-a
Kayley Stead a fost părăsită de logodnicul ei jpg
Nord Stream 2 FOTO Shutterstock
Camera mortuară a lui Tutankhamon FOTO Hanaa Habib/EPA via The Guardian
image
image
image
image
cub cucu de la NT png
kim kardashian jpeg
Reghe alături de invitați FOTO Instagram
reghecampf si anamaria prodan
cub Roxana Vasniuc png
cub alin gălățescu png