Scrisorile lui Stanca: Dragă Gigi Neţoiu,

Ultima actualizare:

    Gigi Neţoiu
Gigi Neţoiu

Închei cu tine ciclul celor opt din fotbal deși l-am sărit pe unul, MM Stoica. Și am făcut-o deliberat, intenționat.

Nu se cade ca, după ce de atâtea ori l-am înjurat, numai și numai ca replică dată gesturilor jignitoare la adresa unei categorii sociale din care fac parte prin geo-geneză - rapidiștii - să îl mai iau în seamă acum, când e legat și cu gura-n țărână. Nu ar fi elegant. Nici omenește. Că noi mai suntem și oameni... Gigi, erai ultimul om la care m-aș fi gândit că va ajunge acolo unde ești. Mai ales după verdictele alea derutante, recunosc, de condamnare cu suspendare, activate surprinzător și inelegant... Mai ales fiindcă știu că, practic, te-ai retras din fotbal.

Evident, nu și din lumea lui. Căci aici este sentimentul care ne leagă prin asemănare: dragostea puternică față de o echipă. Tu pentru Dinamo, eu pentru Rapid. Rivali fiind pe parcursul unui meci direct, asta nu ne împiedică să fim prieteni în restul existenței. Numai că pe vremile astea e greu de priceput/conceput o astfel de relație... inumană. Îndeosebi la fotbal și politichie. De parcă lumea s-ar împărți implacabil doar în două și atât: echipa Mea și echipa Ta...

Gigi, precum vezi, eu vorbesc parcă despre alte lucruri decât e situația ta de azi... fiindcă nu am ce spune. Ce comenta. În afara perplexității care m-a cuprins la aflarea sentinței care te privește. Fiindcă eu te consideram scos din cauză: măcar pentru faptul, real, că nu mai erai în fenomen de ani buni. La sen­­timentul mai sus pomentit, îl adaug și pe cel privindu-l pe Jean Pădureanu. Și, mai ales, pe Gică Popescu...

Gură căscată. Ochi beliți. Stană de piatră. Astea sunt reacțiile mele spontane la auzul sentinței tale. Trebuie să recunosc că a fost o manevră perfidă a legiuitorului. O mișcare tactică, de învăluire, excepțională. Parșivă. Identică celei aplicată la Gigi: când toți se așteptau la condamnarea voastră - ții minte?, când Gigi le dădea locuri de muncă în grădina sa lu' Stoica și lu' Finu' Borcea, fu săltat... Gigi. Acum, când toți erați cvsasiscăpați sau condamnați cu suspendare, totul s-a răsturnat cu capul-n jos și încheieturile legate. Ce să zici?! Cu legiuitorul nu te pui. Nici cu legea lui...

George Stanca

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Theo Rose și Smiley, o nouă piesă pentru îndrăgostiți foto: Talentivity
Dan Bittman Captură Youtube jpg
banner Dana Budeanu
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
image
actualitate.net
image
actualitate.net