Scrisorile lui Stanca: Dragă Marcel Pavel,

Marcel Pavel. (Foto: Click!)

O, ce veste minunată! După ce că ai doi copii mari, iată că soţia ta este din nou însărcinată. După atâtea divorţuri care au zguduit România guverntă de Ponta - dumnealui nu are vreo vină, dar am vrut să marcăm momentul istoric - iată o veste sublimă.

Să ai doi copii era rezonabil, de tradiţie recentă. Mai nou, asta pare cifra impusă de condiţii. Pe vremurile „burghezo-moşiereşti" lumea o ducea aşa de rău... că făcea 4-5 copii. Mama mea a avut trei fraţi/surori din care doi s-au stins de mici netrecând pragul scarlatinei. Tatăl meu original a avut 5 fraţi/surori. Cel vitreg era tot din cinci. Bunica a avut 7 etc. Nu mă laud, mă raportez statistic la concepţia demografică de azi.

Frica de viitor de foamete, diluvii, teama existenţială; de foame... bunica mea, mamaia Vasila din Giuleşti Sârbi, îmi repeta enervant că, cel mai urât lucru de pe lume este sărăcia, căci ea creează foamea. De aceea, jur, am citit autosiluit romanul nobeliar al marelui norvegian Knut Hamsun, „Foamea"... Brrr... Şi tu „inconştientule", mai faci copii. Pe vremile astea incerte. Pe criza asta ţie ţi-a ars de... făcut copii.

Acu' la orizontul tinereţii... bravo! Sincer, acum dacă mi s-ar mai permite, socialmente zic, aş mai face doi. Pe lângă perechea clasică pe care o am. Ce minunaţi sunt când îşi plimbă candoarea prin casă! Şi un bordei dacă ai avea, un copil mic îl face palat. Descoperă cu ochişorii şi instinctul lui, noi orizonturi în spaţiul acela îngust. Lumea. O, Doamne, de ce nu ne dai, redai, oamenilor mari candoarea dintâi! Să rămânem aşa: prostuţi. Naivi. Să iubim totul, să credem în orice. Evoluând, omul de fapt se strică, se înrăieşte, animalizează.

Aşa numita civilizaţie, hrana fabricată industrial, apa plată infectată - am acasă o probă de la... - puii de Crevedia mortificaţi, porcul chimicalizat, vaca nebună; decibelii muzicilor, isteriile sociale jos, jos, sos clima poluată... că încep să te judec de ce mai faci copilul în nenorocirile astea... Dar şi omul, precum microorganismele, se blindează cu anticorpi. Să-ţi fie pruncul tare la microbi. Şi, mai tare la homo homini lupus. Şi, nu îţi urez să trăiască, ci mai mult: să supravieţuiască. P.S.: Dacă e băiat, dă-i şi numele Marcu. Numai prietenii ştiu de ce...

George Stanca