Soţia lui Mădălin Voicu, mamă model la mare
Mădălin Voicu are de ce să fie mândru. Tânăra lui soţie nu e numai frumoasă şi talentată, ci şi o mamă-model. Fotoreporterii Click! au surprins-o pe Carmen Olteanu la mare, cu cei doi băieţi, în timp ce artistul îşi vede de treburi prin Bucureşti.
Sexy şi subţirică, îmbrăcată într-o rochiţă scurtă roz şi sandale asortate, Carmen Olteanu a atras toate privirile la Mamaia. Şi asta în ciuda faptului că era însoţită de cei doi băieţei simpatici pe care i-a dăruit lui Mădălin Voicu. Ştefan (8 ani) şi Ion (6 ani) s-au distrat pe cinste la mare o săptămână întreagă, împreună cu mama lor, care le-a făcut toate poftele.
Frumoasa soţie a lui Mădălin Voicu a atras multe priviri pe plajă în Mamaia, dar ea n-a avut ochi decât pentru cei doi năzdrăvani. După ce au luat o „porţie” generoasă de soare şi de mare, Carmen şi copiii au plecat spre hotel, bucuroşi că îi aşteaptă o săptămână întreagă de distracţie, aşa cum trebuie să fie în vacanţă.
Faptul că pictoriţa Carmen Olteanu este singură în vacanţă cu copiii nu este nici ceva nou, nici neobişnuit pentru familia lor. De altfel, chiar la scurt timp după căsătorie, întrebat despre luna de miere, Mădălin Voicu declara: ”Nu am timp de lună de miere, nici de vacanţă sau concediu. Sunt blocat în Bucureşti. Probabil, soţia mea o să plece cu copiii la munte”.
Pictoriţa Carmen Olteanu (37 de ani) şi Mădălin Voicu (65 de ani) şi-au oficializat în vara lui 2015 relaţia pe care o au de mai bine de 15 ani. Cei doi s-au căsătorit în secret şi nu au vrut să facă mare vâlvă în jurul fericitului eveniment, mai ales că fostul politician de etnie rromă a mai fost căsătorit cu Adriana, cu care are doi copii.
Hai să vezi peştii!
Acvariul din Constanţa este unul din punctele de atracţie ale oraşului, mai ales pentru turiştii cu copii. După prânz, aici se vând bilete la foc automat. Micuţii sunt foarte încântaţi să descopere cele mai diverse specii şi să-şi facă fotografii în faţa acvariilor. Taxa de acces e de 20 de lei pentru adulţi şi 10 lei pentru studenţi, iar pentru copiii cu vârsta de sub 5 ani intrarea este liberă.
12 restaurante şi fast-food-uri, amendate
Inspectorii sanitar-veterinari au continuat seria controalelor în restaurantele şi terasele din Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia. Din 35 de unităţi verificate ieri, 12 au fost amendate cu 26.000 de lei, printre neregulile găsite aflându-se vânzarea produselor în spaţii neaprobate sanitar-veterinar şi neîntreţinerea în condiţii de igienă a spaţiilor şi echipamentelor de lucru. E vorba despre cinci restaurante, patru fast-food-uri, o braserie, un snack-bar şi un magazin alimentar.