Valentina Pelinel şi Cristi Borcea, adevăruri nespuse: "Spun pentru prima dată că am apelat la fertilizare. Aici, în România"

Ultima actualizare:

    Valentina Pelinel, Cristi Borcea şi familia lor
Valentina Pelinel, Cristi Borcea şi familia lor

Pentru mulţi, ei trăiesc o iubire neconvenţională, care a demonstrat că sentimentele nu ţin cont de sancţiuni sociale şi nici de gura lumii. Iată care este povestea lor în propriile cuvinte.

Am urmărit, cu ceva timp în urmă, cum, în pofida tuturor lucrurilor care le erau potrivnice, Valentina şi Cristi Borcea începeau o relaţie. Şi în drumul lor spre fericirea pe care astăzi o trăiesc au stat aproape cinci ani separaţi unul de celălalt, au început mai întâi cu greul şi apoi a urmat binele, cum ne-a spus chiar ea. În perioada în care fostul finanţator al echipei Dinamo a fost închis, au dorit cu orice preţ să arate că dragostea învinge, făcând chiar şi trei copii: Milan, Rania şi Indira. Misterul legat de cum au devenit părinţi a fost spulberat de Valentina în cele ce urmează, în timp ce Cristi Borcea ne-a spus cum face să ţină timpul în loc şi de ce crede el că are atuurile unui cuceritor...

Cum e viaţa voastră de familie în pandemie şi după cinci ani dificili, în care aţi stat mai mult departe unul de celălalt, în care au apărut şi trei copii?

Valentina: Suntem bine toţi, în pandemie am reuşit să petrecem mai mult timp şi noi între noi, şi noi cu copiii. Nu ne plictisim împreună, nu prea ieşim foarte mult oricum. Eu cu Cristi avem timpul nostru împreună, vorbim despre afaceri, ne consultăm. Suntem genul acela de cuplu în care partenerii petrec foarte mult timp unul cu celălalt. N-am întâmpinat până acum probleme, noi oricum aveam nevoie de timp împreună după anii aceştia. N-a fost uşor pentru niciunul, dar noi i-am dat putere în perioada aceea grea. Cristi e oricum un om foarte puternic. Şi noi am încercat să fim puternici pentru el şi el pentru noi. El a reuşit să ne facă să fim bine chiar şi în momentele grele.

Citeşte mai multe aici!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net