Wow, ce cântăreţ sexy a ajuns puştiul din reclama la brânză topită! FOTO
Au trecut mai bine de 12 ani de când Noni făcea schimb, cu o colegă de şcoală, de sandvişuri cu brânză topită, şi se întreba ruşinat: “Dacă mă sărută data viitoare?”. Puştiul timid din reclama cu pricina are acum 23 de ani, este cântăreţ, compozitor şi pune voci în filme de animaţie.
Noni Răzvan Ene recunoaşte că spotul publicitar la brânză topită, din 2002, i-a adus popularitatea. Dar, nu s-a culcat pe o ureche după această performanţă şi, de la an la an, a muncit pe rupte pentru premiile obţinute la Festivalul Mamaia Junior şi la Eurovisionul Copiilor. În plus, a studiat Actoria. Şi mai are un talent ascuns, este compozitor. Noni a învăţat muzică pe pâine de la regretatul artist Cornel Fugaru, care i-a fost ca un al doilea tată.
Pentru că are o voce cristalină, Noni a dublat voci în filmul de animaţie „Big Hero 6 / Cei 6 supereroi”, care a avut premiera luna trecută, dar şi în”Doamna şi vagabondul” şi ”Camp Rock2- Competiţie finală”. Actorul îşi ia la spectacole şi două dansatoare sexy, pentru ca show-ul să fie total.
Şi, pentru un look mai masculin, el a strâns din dinţi de durere şi şi-a făcut mai multe tatuaje cu flori, dar are desenată şi o clepsidră, alături de care a scris numele lui Cornel Fugaru, mentorul său. Noni are o iubită, Mădălina, care îi este şi muză.
Micuţa sâsâită din «Salam săsesc» este tocilara liceului
Un alt personaj simpatic, din spoturile publicitare româneşti care au prins la public, este Luiza Lucuţa. În 2002, pe când avea doar patru ani, fetiţa a devenit protagonista reclamei la salam. A fost aleasă din prima, fără casting, pentru că era sâsâită şi foarte drăgălaşă. Acum, Luiza este o adolescentă studioasă, numerându-se printre cei mai silitori elevi de la Liceul ”Mircea cel Bătrân”, la specializarea ”Ştiinţele naturii”, unde a fost admisă printre primii. În timpul liber, ea practică tenisul.