Zi de zi cu Viviana, dar cu gândul la Ileana

Ultima actualizare:

    Cornel Galeş  nu renunţă  la verighetă,  simbolul dragostei  pe care i-a purtat-o  regretatei sale  soţii, Ileana Ciuculete
Cornel Galeş nu renunţă la verighetă, simbolul dragostei pe care i-a purtat-o regretatei sale soţii, Ileana Ciuculete

Din impresar s-a transformat în agent turistic, iar viaţa îi prieşte văduvului Ilenei Ciuculete. Cornel Galeş stă numai în vacanţe datorită noului job, şi este peste tot cu iubita lui - managera agenţiei de voiaj. Chiar dacă şi-a refăcut viaţa, iată că el nu renunţă la verigheta pe care o are de la nunta cu solista de muzică populară.

Peste doar două luni, mai precis pe 14 martie, se va împlini un an de când Ileana Ciuculete a încetat din viaţă, la vârsta de 64 de ani. Artista s-a stins brusc, la scurtă vreme după ce a fost diagnosticată cu o boală cumplită a ficatului, lăsând în urmă doi fii, dar şi un soţ profund îndurerat. Iată însă că, odată cu trecerea timpului, rănile s-au mai vindecat, iar cei din familia interpretei de muzică populară şi-au reluat viaţa. A lui Cornel Galeş (55 de ani) a luat însă o întorsătură mai mare, căci din impresar a devenit agent de turism şi este mai tot timpul plecat, având o viaţă de huzur.


    Cornel,  alături  de Viviana,  în avion
Cornel, alături de Viviana, în avion

În doar câteva luni, el a făcut harta Europei şi s-a plimbat cu noua iubită cât nu s-a plimbat o viaţă cu ”zânica” lui.


    Fotoreporterii Click! i-au surprins sărutându-se,  în plină stradă
Fotoreporterii Click! i-au surprins sărutându-se, în plină stradă

Spania, Bulgaria, Turcia sunt doar câteva dintre destinaţiile în care s-a deplasat în calitate de agent turistic, însă în ultima lună din 2017, Cornel şi-a adăugat şi câteva destinaţii exotice, precum Dubai, Thailanda sau India. Totuşi, în inima lui este şi Ileana Ciuculete, iar dovada este chiar pe inelarul lui Galeş căci nici acum nu a renunţat la verighetă- legământul iubirii cu regretata cântăreaţă. ”Verigheta o port în continuare. Am avut panariţiu (puroi la deget) şi  am renunţat o perioadă să o port. Nu m-am însurat în India, aşa cum s-a spus. Însă am avut parte de o experienţă frumoasă, o croazieră care a plecat din Dubai, Abu Dhabi, apoi am traversat spre Goa, Mumbai, iar din Mumbai, înapoi spre Abu Dhabi. Am fost extrem de impresionat de tradiţiile şi de obiceiurile din India. Mi-am făcut acel punct roşu în frunte, care se numeşte bindi, şi s-a spus că m-am însurat, însă e o mare prostie, căci are altă semnificaţie”, a declarat Cornel Galeş pentru Click! Totuşi, soţul regretatei Ileana Ciuculete nu exclude o nouă căsătorie: ”Nu se ştie niciodată ce ţi se poate întâmpla în viaţă. Vă spun doar că, până în acest moment, nu m-am căsătorit şi am încă pe deget verigheta pe care o port de ani de zile”, a mai adăugat el.  

Copiii Ilenei i-au declarat război lui Cornel Galeş

simeon stalpnicul png

Regretata solistă de muzică populară a mai fost căsătorită, iar din primul mariaj, cu Valeriu Sfetcu, a avut doi copii: pe Mugurel  şi pe Cristi Sfetcu. Supăraţi pe Cornel Galeş, băieţii au angajat un avocat care a luat la puricat averea mamei lor. Aceştia vor să afle în ce stadiu era Ileana Ciuculete, când a semnat pentru vânzarea casei. ”El nu avea voie să dea o lingură fără să ştim şi noi, copiii, nu avea voie să înstrăineze nici măcar un lucru. Şi costumele mamei erau valoroase, că nu erau de la second-hand. Este ceva în neregulă. Cornel a minţit. Am aflat că a vândut casa cu 5 zile înainte să moară mămica. Pe data de 9 martie a pus-o să semneze şi pe data de 14 martie a murit. Când am venit noi, ea a fost în stare să schimbe doar două vorbe”, a spus unul dintre băieţi, pentru  Click!. Fiii Ilenei l-au și dat în judecată pe Galeș, procesul fiind pe rol. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Cristina Cioran png
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net