11 lucruri pe care femeile le-au înţeles greşit din filmele porno

Ultima actualizare:

    Sexul din filme ne păcăleşte mai mult decât am fi dispuşi să credem. (Fotolia)
Sexul din filme ne păcăleşte mai mult decât am fi dispuşi să credem. (Fotolia)

Filmele porno nu reproduc realitatea - asta par să nu înţeleagă mulţi dintre cei care urmăresc astfel de producţii. Un sondaj pe internet a relevat 11 idei eronate ale femeilor legate de domeniul XXX.

1. Ceva e în neregulă cu corpul lor. "Am fost convinsă 100% că am nevoie de labioplastie şi mi-era ruşine să apar goală în faţa unui tip, gândindu-mă că mă va considera ciudată".

2. Sexul e ca să satisfaci bărbaţii. "Am crezut că sexul înseamnă să pretindă că-mi place, chiar dacă nu e aşa, şi că nu contează dacă am orgasm, pentru că un tip nu dă doi bani dacă eu simt plăcere".

3. Sexul ţine numai de partea fizică: "Mă simţeam ca şi cum ar fi trebuit să mă potrivesc într-o cutie în care nu aş fi intrat niciodată, lucru care mă făcea să mă simt aproape deprimată nu numai în legătură cu trupul meu, dar şi cu cine sunt eu ca persoană. Mă pot descrie ca o fată neîndemânatică, băieţoasă, destul de bizară, care nu ar putea să facă un striptease suficient de atractiv ca să-şi salveze relaţia, în antiteză cu modelul tipic de femeie sexy. Consider că sexy poate fi înţeles în mai multe feluri şi că este un termen total subiectiv. Am realizat că sunt sexy în felul meu şi sunt mult mai fericită după ce am ajuns să înţeleg acest lucru".

4. Bărbaţilor nu le plac femeile păroase „jos". "Am trăit mult timp cu impresia că bărbaţii se aşteaptă ca femeile să fie epilate ca în palmă în zona pubiană şi că ar fi simţit numai repulsie faţă de mine dacă nu aş fi urmat acest model".

5. Orgasmul se obţine simplu. "Credeam că o femeie ajunge mult mai simplu la orgasm decât se întâmplă în mod real. Drept rezultat am fost convinsă mult timp că este ceva în neregulă cu mine. Presupuneam, pur si simplu, că orgasmul se obţine aproape instant. Am fost groaznic de dezamăgită să aflu că nu era nici pe departe aşa".

6. Bărbaţii consideră atrăgător numai un anumit tip de corp feminin - tonifiat, cu piele netedă şi albă. "La început credeam că numai femeile cu trupuri perfecte au parte de sex."

7.Toate penisurile sunt circumcise şi au 20 de centimetri lungime. "Nici nu ştiam că există şi penisuri necircumcise până la un moment dat, pentru că toate filmele porno pe care le văzusem arătau numai bărbaţi «aranjaţi»".

8. Poziţiile sexuale incredibil de dificile produc şi plăcere. "De fapt, cele mai multe dintre aceste poziţii nu sunt plăcute. Ştiu că fiecare e diferit, dar e foarte dificil, aproape imposibil să ai orgasm când e distanţă atât de mare între parteneri. Pe lângă asta, unul dintre cele mai bune lucruri în privinţa sexului este contactul pielii".

9. Trebuie să faci tot ce fac actriţele în filmele porno pentru ca partenerul tău să se simtă bine: "Până la vârsta de 27 de ani nu mi-a trecut prin cap că pot să refuz să fac un anumit lucru chiar dacă asta îşi doreşte bărbatul cu care fac sex. Cum ar fi că nu trebuie neapărat să scot sunete de plăcere, dacă nu simt asta".

10. Bărbaţii sunt mereu doritori şi întotdeauna pregătiţi să facă sex. "Consideram că tuturor bărbaţilor le place să fie domniatori şi agresivi când fac sex, la fel ca în filmele pentru adulţi, şi că dacă aveau vârste sub 50 de ani, ar fi trebuit să fie mereu gata să facă sex şi să aibă orgasm".

11. Sexul între două femei se întâmplă numai între doamne sau domnişoare heterosexuale care se plictisesc. "Am crezut că sexul între femei presupune să ai unghii extrem de lungi, să pari plictisită, dezgustată, şi să aştepţi ca un bărbat să apară în cadru".

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net