12 copii găsiţi în viaţă după 9 zile sub pământ

Ultima actualizare:

    Cei 12 copii, de 11 şi respectiv 16 ani, slăbiţi, dar sănătoşiFotografii: EPA / AFP / Guliver / Getty Images
Cei 12 copii, de 11 şi respectiv 16 ani, slăbiţi, dar sănătoşiFotografii: EPA / AFP / Guliver / Getty Images

Miracol şi blestem! O echipă de fotbal din Thailanda şi antrenorul ei au văzut pentru ultima oară lumina soarelui la 23 iunie. Au fost prinşi de o ploaie puternică în timp ce vizitau peştera Thamg Luang şi calea de acces în grotă a fost inundată.

E sezonul musonului în Thailanda şi ploile vor înceta să mai cadă abia în octombrie. Până atunci, cantităţi colosale de apă vor cădea neîncetat peste regiunea Chiang Rai, Thailanda. Deci operaţiunile de salvare a copiilor sunt practic imposibile.

Părinţii îşi văd după 9 zile copiii blocaţi în subteran
Părinţii îşi văd după 9 zile copiii blocaţi în subteran

„Pompăm zilnic 10.000 de litri afară din peşteră, dar sunt slabe şanse să eliberăm tunelurile pentru a-i scoate la suprafaţă pe băieţi”, a declarat pentru Bangkok Post ministrul de Interne, Anupong Paojinda.

Însă cum s-a ajuns în această situaţie? După un antrenament de fotbal, din 23 iunie, echipa şi-a luat bicicletele şi s-a dus cu antrenorul să viziteze peştera Tham Luang.

Salvatorii fac tabără la 5 km de la intrarea în grotă
Salvatorii fac tabără la 5 km de la intrarea în grotă

Nu au revenit în tabără până la orele serii. Unul dintre băieţii rămaşi a dat alarma. A doua zi echipele de salvare încep căutările. Familiile micuţilor înalţă rugăciuni sperând ca aceştia să fie în viaţă.

Află cu disperare că grota a fost inundată şi că ploile nu încetează. De la o zi la alta şansele de supravieţuire scad. La 26 iunie sunt găsite urme proaspete în peşteră semn că salvatorii se apropiau de captivi.

Peste 1.500 de militari sar în ajutor
Peste 1.500 de militari sar în ajutor

Peste 1.200 de militari vin să sară în ajutorul copiilor. Nimeni însă nu are certitudinea că aceştia mai trăiesc. Scafandrii britanici John Volanthen şi Rick Stanton se oferă să intre în zona inundată a peşterii, la 2 iulie.

Până atunci tunelul inundat nu a fost explorat decât de drone şi de submersibile robotizate de mici dimensiuni.

Părinţii se roagă în continuu de 10 zile
Părinţii se roagă în continuu de 10 zile

Miracolul se produce: Volanthen descoperă locul unde erau toţi captivii. Primele medicamente, alimente şi haine sunt aduse în peşteră. „

Am crezut că nu o să îi mai văd pe copii. E un miracol!”, a declarat fericită o mamă după ce a reuşit să îşi vadă copilul în timpul unei videoconferinţe.


    Părinţii se roagă în continuu de 10 zile
Părinţii se roagă în continuu de 10 zile

Autorităţile vor să îi înveţe pe copii să înoate precum scafandrii profesionişti într-un timp cât mai scurt pentru a-i aduce la suprafaţă. Altminteri... abia în octombrie apele se vor retrage.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net