3 minute de neatenţie au costat-o viaţa copilului

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Moartea micuţului Cătălin, în vârstă de trei ani şi jumătate, din comuna Cândeşti, sat Aninoşani, judeţul Dâmboviţa, a lovit ca un fulger în sânul familiei Popescu. Puştiul a murit înecat în beciul casei care era plin cu apă.

Zi neagră pentru soţii Corina şi Valentin Popescu. Cătălin, un copil de numai trei ani şi jumătate din comuna Cândeşti, sat Aninoşani, a fost găsit mort în beciul casei. Mama copilului a sunat la 112 pentru că nu l-a mai văzut prin curte.

Cătălin era de negăsit, ieri, în jurul orei 12.00. Disperată, a sunat la 112 pentru că nu îl vedea nicăieri pe băiat. Un echipaj de la Garda Voineşti l-au scos pe băiatul mort din beciul plin cu apă, unde se înecase.

"L-am scăpat din ochi pentru trei minute şi după aceea pur şi simplu nu l-am mai văzut, nu ştiam unde este. Ce mă fac eu acum fără băiatul meu, sufleţelul meu?! Sunt distrusă!", mărturiseşte, îndurerată, Corina Popescu, mama lui Cătălin.

Părinţii spun că nu era pentru prima dată când odrasla lor se juca prin curte şi că nu s-ar fi gândit nici în ruptul capului la un asemenea necaz.

"Se juca în curte. Nu era pentru prima dată când făcea asta. Ca la ţară, l-am lăsat liber, să se joace. E curtea mare, nu m-am gândit că se duce direct în beci", ne-a spus Valentin Popescu, tatăl băieţelului.

Bunica: «Le-am spus de multe ori să astupe beciul»

Tragedia i-a lovit crunt şi pe bunicii copilului.

simeon stalpnicul png

"Le-am spus de mai multe ori să astupe beciul, să tragă apa de acolo, pentru că e apă mare acolo. Cred că are doi metri. M-a sunat Corina să îmi spună că băiatul ei e la spital, că l-a luat Salvarea. I-a nenorocit, săracii! Era viaţa lor", ne-a povestit, cu lacrimi în ochi, bunica lui Cătălin.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
6e1320f4 58e6 4a97 801b 91a59766ae52 jpg
Coiful de aur de la Coțofenești furat din Muzeul Drents din Olanda Foto Drents Museum
641423328 17935460523174840 6725275364538285152 n jpg
image
image