90 de secunde, cu liftul până la etajul 24
Vezi tot oraşul, chiar de la balconul casei tale. Ce să mai, o viaţă cu capul în nori la propriu, asta te aşteaptă dacă te muţi la etajul 24 al celui mai înalt bloc de apartamente din Capitală.
Condiţia esenţială este să nu ai rău de înălţime! Reporterii Click! au urcat în cel mai înalt bloc de locuit din Capitală, situat pe strada Ziduri între Vii, nr. 19, în zona Doamna Ghica.
Nici nu am ajuns bine şi muncitorii, care făceau ultimele retuşuri, ne-au şi avertizat: "Dacă o luaţi pe scări, e musai să aveţi condiţie fizică, altfel vă daţi sufletul până la etajul 24 pentru că sunt 432 de trepte de urcat", ne-a spus şeful echipei.
Cu liftul: 90 de secunde. În 90 de secunde, liftul hidraulic te duce la etajul 24
Unul dintre cele trei lifturi cu care este dotat imobilul a fost salvarea noastră. Am urcat în el şi, în 90 de secunde, eram la ultimul etaj, situat la aproape 80 de metri deasupra pământului. Parcă a durat o veşnicie.
Pe scări: 8 minute. Ne-au trebuit 8 minute să urcăm cele 432 de trepte
Câte nu poţi să faci într-un minut şi jumătate: să mănânci un sandvich, să scrii un sms, să răsfoieşti un ziar. Cea mai grea încercare a fost să urcăm pe scări.
În ciuda sfaturilor primite de la muncitori ne-am încumetat să "doborâm" şi cele 432 de trepte. Ne-au trebuit opt minute. A fost ca o şedinţă la sala de fitness.