A uitat de Animal X! Şopârlă se lansează solo

A uitat de Animal X! Şopârlă se lansează solo

Ultima actualizare:

    Alexandru Salaman,  alias Şopârlă, are o nouă  piesă, “Losing My Mind”
Alexandru Salaman, alias Şopârlă, are o nouă piesă, “Losing My Mind”

După o pauză de doi ani, de când s-a despărţit de trupa Animal X, Şopârlă, pe numele real Alexandru Salaman, a revenit în lumea muzicală cu o nouă piesă.

Şopârlă revine în lumina reflectoarelor şi vrea să spargă topurile muzicale. Noul lui single se numeşte „Losing My Mind" („Îmi pierd minţile", n.r.), iar solistul apare cu un look nou fresh, despre care spune că îl reprezintă.

Cât despre ideea de revenire, Şopârlă spune că se gândea de mult, însă i-a fost greu să pornească o carieră de unul singur.

„Piesa «Losing My Mind» mă reprezintă din toate punctele de vedere. Are atât o latură electro, aşa cum suna muzica lui şi în trecut, cât şi un iz mai fresh, mai radio-friendly, cum se spune.

Din punct de vedere al textului, refrenul descrie foarte bine starea în care mă aflam atunci când am început lucrul la proiectul solo.

Eram în căutarea vibe-ului, îmi pierdeam minţile şi în sfârşit am găsit drumul pe care vreau să merg mai departe", spune Şopârlă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
peste png
medic_consult medical_shutterstock 158366573 jpg
fereastra geam termopan tamplarie pvc alb shutterstock 659993764 jpg
targul de craciun cluj napoca facebook jpg
sorina docuz marcel ciolacu facebook jpg
ploaie freepik jpg
volan masina sofer1 jpg
pensionari jpg
image
image