Adi Minune, în lacrimi la televizor! Copiii lui i-au pus capac

Adi Minune, în lacrimi la televizor! Copiii lui i-au pus capac

Ultima actualizare:
Adi Minune
Adi Minune

Adrian Minune a izbucnit în lacrimi, după ce a fost copleşit de emoţii când şi-a auzit cei trei copiii cântând în faţa tăticilor adunaţi la „Petrecerea tăticilor" din showbiz. Toţi cei care au asistat la momentul copiilor au rămas muţi de uimire, fiind profund impresionaţi de talentul celor mici.

Adrian Minune este cel mai fericit bărbat din lume. Are trei copiii excepţionali, care-i moştenesc talentul şi care-l fac extrem de mândru.

Cele două fete şi băiatul lui Minune le-au cântat tăticilor din showbiz. Momentul l-a emoţionat până la lacrimi pe artist, dar şi pe toţi cei prezenţi.

Adi Minune
Adi Minune

La început, băiatul manelistului a început să plângă de emoţie când şi-a auzit surorile cântând, dar ajutat de tatăl său şi-a făcut curaj şi a reuşit să fredoneze şi el câteva versuri.


    Adi Minune
Adi Minune

Cu lacrimi în ochi, Adrian Minune şi-a susţinut vocal fiul pe tot parcursul reprezentaţiei.

„Surorile lui cântă la fel de bine ca el. El depune mult mai mult suflet, se emoţionează foarte tare şi din cauza asta nu poate atinge note atât de înalte", a explicat Adi Minune.

Adi Minune
Adi Minune


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Meteo - vant - ploaie - umbrela FOTO Shutterstock
accident Prahova jpg
programare jpg
2 adulți si un copil pe trotinetă  jpg
Călin Georgescu FOTO ID290925 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
baza jos 1 jpg
Houtouwan Foto Shutterstock
vizitatori jpg
image
image