Adina de la Heaven ajunge în judecată cu bărbatul care a escrocat-o de aproape 100.000 de euro: «Nu-l iert»

Ultima actualizare:

    Adina vrea să-şi recupereze banii in instanţă
Adina vrea să-şi recupereze banii in instanţă

Adina de la Heaven e hotărâtă să-şi recupereze cei aproape 100.000 de euro pe care i-a dat pe o casă în care nu poate locui. Ea i-a dat un ultimatum celui care i-a vândut imobilul în paragină.

Acum aproape doi ani, blonda a cumpărat pentru părinţii ei o casă în comuna Berceni, casă în care aceştia ar fi trebuit să se mute imediat. Nu s-a întâmplat însă asta, pentru că Adina şi sora ei au descoprit o serie de nereguli în ceea ce priveste imobilul.

"Ne-am dat seama că ceva e in neregulă când s-a umflat parchetul. L-am scos şi sub el am găsit un puţ de 10 metri. Aşa am început să facem investigatii", a spus ea la Antena 1.

După ce au chemat o echipă de muncitori, fetele  au aflat o veste care le-a dat lumea peste cap: casa nu avea fundaţie. După mai multe demersuri, ele au descoperit o serie de nereguli, inclusiv la primărie. Adina e hotărâtă să-l dea în judecată pe cel care i-a vândut casa şi să-şi recupereze cei aproape cei 100.000 de euro pe care i-a dat pe ea.

"Sper să plătească cu vârf şi îndesat şi sunt convinsă că justiţia îşi va face treaba. Vrem ca toata lumea să înveţe din ce am păţit noi. Am primit nişte acte false de la primărie şi de la arhitect. Nu o să-l iert şi voi merge mai departe în acest proces pentru că familia mea putea să moară în acea casă. Noi şi părinţii am strâns cu greu banii pentru a o cumpăra", a mai spus cântăreaţa.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net