Adio, Mamaia!

Ultima actualizare:
Anul trecut, pe scena  Festivalului Mamaia,  a cântat şi Paula Seling.  Nimeni nu bănuia că  aceea va fi ultima ediţie (FOTO: CLICK!)
Anul trecut, pe scena Festivalului Mamaia, a cântat şi Paula Seling. Nimeni nu bănuia că aceea va fi ultima ediţie (FOTO: CLICK!)

Veste tristă pentru melomanii români. Festivalul Mamaia nu se va mai organiza anul acesta, când ar fi fost sărbătorită ce-a de-a 50-a ediţie. Consiliul Judeţean Constanţa nu are fonduri suficiente pentru acest eveniment care a scris istorie în muzica românească. Fostul preşedinte al juriului, Mădălin Voicu, spune că ar fi nevoie de vreo 700.000 de lei.

Anul acesta, în locul unei ediţii jubiliare a bătrânului Festival Mamaia, la care s-au lansat numeroase piese şi tot atâtea artişti, a rămas doar amintirea ediţiilor din anii trecuţi.

„Până la momentul ăsta nu există nici o şansă să se ţină festivalul şi e regretabil, mai ales că era vorba despre a 50-a ediţie, un moment jubiliar. Nu am nici o reacţie pozitivă şi nici nu cred că vin semnale în acest sens. Nu e doar o tristeţe, ci şi o ruşine... E deranjant că neglijenţa care ne caracterizează în cultura văduvită, nu ajunge să concretizeze lucrurile", a spus, pentru Click!, Mădălin Voicu, preşedintele juriului Mamaia la ultimele ediţii. Suma necesară organizării ediţiei jubiliare de la Mamaia nu este una uriaşă, în comparaţie cu altele.

„Între 600 şi 700 de mii lei ar ajunge pentru organizare... Aştept, totuşi, suma e derizorie pentru un festival, care a scris o anumită istorie", a completat acesta.

De obicei, festivalul se ţinea pe scena Teatrului de Vara din Mamaia sau la Teatrul „Soveja", din Constanţa. Anul acesta, altele sunt distracţiile la care apelează turiştii de pe Litoral.

Mădălina Manole
Mădălina Manole

Primarul Radu Mazăre a cheltuit bani fără număr pe cu totul alte evenimente, precum Carnavalul de la Mamaia. Prima paradă a carelor alegorice, 11 la număr, a fost deschis chiar de Radu Mazăre, costumat în Ludovic al XIV-lea.

Prima ediţie a Festivalului Mamaia a avut loc în vara anului 1963, când s-a născut ideea unui festival de muzică uşoară, care avea ca scop promovarea muzicii uşoare româneşti.

Tot atunci s-a inaugurat şi un nou Teatru de Vară. Iniţial, festivalul a fost unul de creaţie. În 1976, Festivalul de la Mamaia a fost întrerupt şi s-a reluat abia în 1983, cu două secţiuni, Creaţie şi Interpretare. Din 1991 s-a introdus şi secţiunea Şlagăre, iar din 2006, festivalul a revenit la două secţiuni. În urmă cu doi ani a fost introdusă şi secţiunea rock „Teo Peter".

În lipsa Festivalului Mamaia, anul acesta s-a inventat un alt festival, intitulat „Mamaia Music Awards", organizat de impresarul Dan Leonte, a cărui primă ediţie va avea loc la 9 august.

Mădălina Manole şi Cătălin Crişan, lansaţi la festival


    Mădălina Manole
Mădălina Manole

Pe scena Festivalului Mamaia au urcat de-a lungul timpului artişti şi compozitori care au scris o pagină de aur în istoria muzicii româneşti. Aici s-au lansat foarte mulţi interpreţi şi numeroase şlagăre.

Margareta Pâslaru, Marina Voica, Horia Moculescu, Marius Ţeicu, Aurelian Andreescu, Corina Chiriac, Angela Similea, apoi Mădălina Manole sau Cătălin Crişan sunt doar o parte dintre numele care au scris istorie la Mamaia.

În 1987, Cătălin Crişan s-a făcut remarcat pe scena de la Mama cu melodia „Vorbeşte maera” compusă de Aurel Manolache. În anul 1988, Mădălina Manole a participat la Festivalul Mamaia cu piesa „Un om sentimental”, compusă de Şerban Georgescu pentru ea, pe versuri de Roxana Popescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net