Administraţia Parcurilor, amendată pentru ceasurile cu aur

Administraţia Parcurilor, amendată pentru ceasurile cu aur

Ultima actualizare:

Potrivit reprezentanţilor ANRMAP, Administraţia Parcurilor a semnat un contract cu firma Soluţii Urbane, în valoare de 726.605 euro, care prevedea lucrări de reparaţie, recondiţionare şi punere în funcţiune a mai multor ceasuri stradale, lucrări care nu au fost executate. Mărul discordiei îl reprezintă primele două ceasuri furnizate, de probă, de firma sus amintită care, în contractul cu pricina figurează drept lucrări de reparaţie, recondiţionare şi punere în funcţiune a ceasurilor stradale.

Totodată, ALPAB a fost sancţionată şi pentru unele nereguli în derularea contractului de achiziţie, cu încredinţare directă, a unor lucrări de reparaţie, recondiţionare, înlocuire şi punere în funcţiune a ştrandurilor Dâmboviţa, Berceni, a băilor publice Giuleşti şi Griviţa. Potrivit preşedintelui ANRMAP, Cristina Trăilă, citată de Mediafax, ALPAB a achiziţionat servicii de igienizare a propriului sediu prin trei contracte împărţite sub pragul de 15.000 de euro, pentru ocolirea procedurilor de licitaţie publică.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
ro alert webp
ambulanta  foto shutterstock jpg
Telefon - factura FOTO Shutterstock
mihail si gavriil jpeg
855602630 1643855367535894 3928890616345521326 n jpg
top view black friday assortment black background jpg
Unitatea de Primire Urgenţe Iaşi jpg
Design fără titlu (5) png
image
image