Alexandru Arşinel, externat joi din spital. Ce a declarat actorul după transplantul de rinichi

Ultima actualizare:

    Arşinel
Arşinel

Alexandru Arşinel va fi externat joi din spital după ce a suferit acum două săptămâni un transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca,

Potrivit Realitatea, Arşinel a susţinut o conferinţă de presă la ICUTR Cluj în timpul căreia a glumit cu jurnaliştii şi a dat detalii despre starea sa.

«Plec astăzi (joi - n.r.) acasă, voi urma o perioadă cu restricţii impuse de operaţie. Ca să fie o reuşită, operaţia impune nişte reguli de viaţă destul de stricte. Va trebui să păstrez nivelul anticorpilor la un nivel foarte jos, dar altfel de restricţii nu, şi nu femei, domnul profesor Lucan mi-a spus «ia-ţi gândul».

Habar nu aveţi ce clinică aveţi aici, ce personal de o calitate pe care nu cred că o putem găsi în multe locuri din lume, este o oază dătătoare de speranţă. Am bătut la uşa unui spital şi am cerut ajutor şi azi pot să vă zâmbesc, pot să plec fericit acasă. Mă simt bine, puţin slăbit, nu sunt un dandy, dar starea mea este bună, am trecut printr-un moment foarte greu şi vedeţi acum un om căruia i s-a dat viaţă. Vreau să revin cât mai repede în faţa publicului, să muncesc, mă aşteaptă o nouă stagiune, vreau să îmi văd nepoţii mari», a afirmat Arşinel.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
iasi jpg
3 parcul comana jpg jpeg
examen jpg
cuburi supa shutter1 jpeg
avioane parcate aeroport aterizare avion frankfurt shutterstock 1702941451 jpg
gard alb getty1 jpeg
loto loterie istock jpg
suspectul in cazul atacului armat de la casa alba foto truth social donald trump png
image
image