Alexandru Rogobete, anunțuri importante! Când vor fi gata Centrele de mari arși de la Timișoara și Târgu Mureș: „Le vom da în folosință.” Ce se schimbă la rezidențiat?

Ultima actualizare:

România face pași importanți în dezvoltarea infrastructurii medicale dedicate pacienților cu arsuri severe. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a oferit detalii despre stadiul celor trei centre de mari arși aflate în construcție, afirmând că două dintre acestea, situate la Timișoara și Târgu Mureș, ar putea fi date în folosință în această vară. Centrul destinat copiilor, aflat în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu, este în ritm accelerat de execuție și se estimează că va fi finalizat în primăvara anului viitor.

Anunțul făcut de Alexandru Rogobete
Anunțul făcut de Alexandru Rogobete

Centrele de mari arși: Timișoara și Târgu Mureș aproape gata

Cele trei proiecte au fost inițiate încă din 2015, însă întârzierile semnificative au blocat lucrările până în 2022, când acestea au fost reluate și accelerate. Ministrul Rogobete a explicat că la centrele din Timișoara și Târgu Mureș clădirile sunt finalizate, iar în prezent se lucrează la instalarea echipamentelor medicale, definirea fluxurilor și ultimele detalii logistice.

Undeva în această vară le vom da în folosință pe ambele”, a declarat oficialul în cadrul Healthcare Forum „Adevărul”, subliniind că România va beneficia astfel de infrastructură modernă și complet echipată pentru tratarea pacienților cu arsuri grave.

Centrul pediatric din București: evoluție pozitivă

Centrul pentru copii, primul și singurul din România, se construiește în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu. Rogobete a precizat că proiectul a înregistrat o întârziere inițială, dar lucrările recuperează ritmul, fiind deja finalizat etajul patru. Estimările arată că deschiderea va avea loc în primăvara anului 2027.

Este esențial ca echipele medicale să fie instruite după standarde internaționale, de aceea vom colabora cu unul dintre cele mai mari centre europene de tratament pentru mari arși din Bruxelles”, a explicat ministrul. Această colaborare va include schimb de expertiză, vizite reciproce ale echipelor medicale și implementarea celor mai riguroase proceduri clinice.

Potrivit Ministerului Sănătății, deschiderea centrelor reprezintă un pas crucial pentru reducerea dependenței României de transferurile medicale în străinătate și pentru creșterea capacității de tratament pentru pacienții cu arsuri severe.

Modificări importante și în organizarea rezidențiatului din acest an

Ministerul Sănătății a anunțat modificări importante și în organizarea rezidențiatului din acest an. După ani în care numărul de posturi și locuri a fost criticat pentru că ar fi fost stabilit „din pix”, ministrul Alexandru Rogobete a declarat că de acum înainte alocarea va fi fundamentată pe date reale, demografice și pe nevoile concrete ale sistemului sanitar.

Anul trecut, la rezidențiat, a fost cel mai mare număr de locuri la medicina de familie din ultimii zece ani, tocmai pentru că trebuie închis acest decalaj. Medicina de familie reprezintă fundația sistemului de sănătate. Este la fel de importantă cum este componenta de ambulatoriu de specialitate. Eu cred că această diferență a numărului de posturi poate fi reglată în timp”, a explicat Rogobete în cadrul Healthcare Forum „Adevărul”.

Rogobete a subliniat că, în trecut, distribuirea posturilor la rezidențiat nu a ținut cont de estimările privind ieșirile la pensie sau de necesitățile fiecărei specialități. „O să spun ceva ce o să supere pe mulți. Ani la rând s-au scos posturile din pix, fără o estimare clară, fără să știm câți doctori vor ieși la pensie în următorii cinci ani pe fiecare specialitate, fără să ții cont de aceste date demografice absolut esențiale”, a adăugat ministrul.

Analiza recentă realizată de Ministerul Sănătății include resursa umană din spitale, grupele de muncă și estimările privind pensionările pe specialități. În acest fel, numărul de locuri la rezidențiat va fi adaptat realităților din sistemul sanitar: „Anul acesta am făcut o analiză pentru a ști pentru fiecare spital, grupele de muncă, câți vor ieși la pensie pe fiecare specialitate. Iar anul acesta, la rezidențiat, vom scoate numărul de posturi adaptat. Discrepanța nu se va opri peste noapte, dar este un punct de plecare important”, a precizat Rogobete.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Gara de Nord, Bucuresti, foto Shutterstock jpg
stramtoarea Ormuz jpg
image png
parva facebook1 jpeg
image png
thedigitalartist ai generated 8723233 jpg
image png
Informatii zbor - zbor anulat FOTO Shutterstock
image
image