«Am crezut că tati vrea să mă omoare!»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

A scăpat din Iad şi acum respiră iarăşi aerul copilăriei! Toni, un băiat de 11 ani, poate spune că s-a născut a doua oară. Cel care i-a distrus copilăria nu a fost altcineva decât tatăl său.

Acum fericit şi deschis cu oamenii, Toni Oancea a rămas marcat de anii de suferinţă prin care a fost nevoit să treacă. Părinţii lui s-au despărţit când micuţul avea patru anişori.

Băiatul a fost încredinţat tatălui său, Florin Oancea, care, între timp, îşi găsise jumătatea. Bucuria părintelui s-a răsfrânt însă tragic asupra copilului.

Alexandra, mama vitregă, nu se putea împăca cu gândul că are de crescut un băieţel care nu era al ei.

După bătăi interminabile, sub pretextul că nu învaţă, micuţul Toni s-a văzut pus în lanţuri! La propriu!

Cel care a hotărât că băiatul merită un astfel de tratament nu a fost altcineva decât Florin, tatăl lui.

"Eram în Dubai, cu tatăl meu, care muncea acolo ca şofer", îşi începe povestea Toni.

"Am auzit-o pe mama mea vitregă cum îi spunea lui tata să scape de mine. Credeam că vrea să mă omoare. A doua zi am fugit de acasă, de frică. M-au găsit poliţaii şi m-au dus înapoi. În ziua aia tata a cumpărat un lanţ lung de doi metri şi un lacăt imens. M-a legat de tăblia de fier de la pat. El şi cu mama mea vitregă au plecat la muncă. Am plâns şi m-am zbătut degeaba, ei tot au plecat. N-am mâncat nimic în ziua aia şi nici apă n-am băut, că nu îmi ajungea lanţul să mă duc nicăieri. Abia noaptea, când au venit, m-au dezlegat. Dar atunci au început să mă bată, că făcusem pe mine!", spune, şi acum cu glasul gâtuit copilul.

Acum un an, Florin s-a hotărât să scape definitiv de propriul său fiu. L-a adus în ţară şi l-a abandonat într-un de la marginea Bucureştiului.

Pe aceeaşi temă:

Şi-a ţinut copilul în lanţuri, dar e liber

Şi-a ţinut copilul în lanţuri

«Se crede Spiderman»

Bunicii băiatului, din satul argeşean Retevoieşti, sunt bucuroşi că şi-au salvat nepotul, dar spun că băiatului nu-i prea place cartea.

Toni e în grija bunicilor din luna ianuarie2009

simeon stalpnicul png

«Eu stau într-un colţ al casei şi bunică-său în celălalt ca să-l prindem şi să-l punem să-şi facă temele. El nu şi nu! Se crede personajul ăla de desen animat, Spiderman, şi cât îi ziulica de lungă se zbenguie prin curte», spune bunica lui Toni, Maria Oancea.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
panouri solare risc hackeri jpg
ceai freepik jpg
tarani romani cuptor jpg
Ploaie Autostrada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net