"Am fost violată la 11.000 m înălţime"
Un zbor de coşmar! De asta a avut parte australianca Laura Bushney, care-l acuză pe şeful stewarzilor unei curse Malaysian Airlines că a violat-o. Femeia a filmat întreaga scenă.
Bărbatul de 54 de ani, tată a trei copii, este acuzat că a violat-o pe Laura Bushney chiar pe scaunul din avion.
Mohammed Rosli Bin Ab Karim riscă 15 ani de puşcărie în Franţa, după ce australianca de 26 de ani l-a înregistrat în timp ce o agresa sexual. Ea l-a dat în vileag pe şeful stewarzilor şi a povestit cum a abuzat de ea. La 4 august, Laura zbura de la Kuala Lumpur spre Paris într-un avion al companiei Malaysia Airlines, să-şi revadă iubitul.
Tânăra a observat că stewardul se uita atent la ea şi o mânca din priviri. După un timp, acesta s-a aşezat lângă ea şi a început s-o pipăie cu neruşinare. Ca să nu creeze suspiciuni în jur, atacatorul a acoperit-o cu o pătură, i-a băgat mâna în pantaloni şi a violat-o cu degetul. Speriată, femeia a încercat să-l alunge, dar nu i s-a putut opune. A doua oară, bărbatul a implorat-o să-l atingă pe genitale, moment în care Laura a înregistrat întreaga scenă. La aterizare, victima s-a plans celorlalţi membri ai echipajului, iar Rosli a fost săltat de poliţie chiar de pe aeroportul din Paris.
Avioane blestemate: 537 de morţi
Compania aeriană Malaysia Airlines este cea mai ghinionistă din lume. În 2014, în aeronavele aparţinând companiei au pierit 537 de oameni:• 8 martie. Zborul MH370, pe ruta Kuala Lumpur-Beijing, dispare de pe radare; 239 de oameni s-au prăbuşit în Ocean;• 17 iulie. Zborul MH17, de pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, a fost doborât de rachetele rebelilor pro-ruşi;298 de persoane au murit în tragedie.