Ambiţie! A luat permisul după ce a dat de 960 de ori examenul! VIDEO

Ultima actualizare:

O femeie din Coreea de Sud a încercat de sute de ori să-şi ia permisul, dar a căzut de fiecare dată. Cha Sa-soon, în vârstă de 69 de ani, a devenit o vedetă locală după ce a reuşit să intre în posesia permisului de conducere după ce a dat de 960 de ori examenul.

De trei ani încoace, din aprilie 2005, femeia susţinea examenul de conducere în fiecare zi, cinci zile pe săptămână. Apoi, s-a mai domolit, de două pe săptămână, dar nu s-a dat bătută niciodată.

Doamna Cha este faimoasă acum datorită ambiţiei, răbdării, dar şi pentru că nu a acceptat să piardă.

"După ce şi-a luat permisul, cu toţii am mers la ea acasă să o îmbrăţişăm şi să-i dăruim flori. Nu am avut niciodată curajul să-i spunem să renunţe deoarece nu avea nicio intenţie să se dea bătută", a declarat instructorul femeii, Park Su-yeon.

Aceasta a mai spus că femeia nu este un pericol public pe şosea, întrucât a căzut, ce e drept de aproape de 1.000 de ori, examenul scris, nu cel practic.

Ms. Cha, al cărei nume în coreeană înseamnă, culmea, vehicul, a avut numai de câştigat de pe urma notorietăţii sale. După ce în sfârşit şi-a luat permisul în mai, compania Hyundai-Kia Automotive Group a început o campanie prin care le cerea oamenilor să posteze mesaje de felicitări pentru ea, iar la începutul lunii august, Hyundai i-a făcut cadou o maşină de 16.800 de dolari.

Mai mult, femeia apare într-o reclamă pentru compania respectivă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
surprising media man 7268061 jpg
Gigi Becali sportpictures
astronautii de pe artemis II/FOTO:X
scottyuk30 blackpool 2438831 jpg
image png
Mihaela Bilic, foto Instagram jpg
image png
image
image