Amendat cu 150.000 €!
Pentru că a părăsit antrenamentul înaintea meciului cu Bologna, românul a primit cea mai mare amendă din istoria Fiorentinei.
Ioan Becali era optimist la conferinţa de presă de săptămâna trecută- când printre altele a dezvăluit că oficialii Fiorentinei l-au numit „cancer" pe Adrian Mutu - privind amenda pe care o va primi românul.
„Pentru că a lipsit de la un antrenament, riscă o amendă maximă între 5000 şi 10.000 de euro", spunea fostul impresar. Conducerea clubului toscan nu s-a lăsat însă intimidată şi i-a aplicat lui Mutu o corecţie istorică: 150.000 de euro.
Comisia de arbitraj a ligii italiene va avea ultimul cuvânt privind această decizie luată de Fiorentina, a declarat pentru Click! agentul lui Adrian Mutu, Victor Becali.
„Ei (n.r. Fiorentina) pot să ceară pentru Mutu şi o amendă de patru milioane, asta nu înseamnă că Mutu o va plăti! Există un cod al muncii, nişte linii în care trebuie să se încadreze o faptă pentru a fi supusă unei asemenea amenzi", a declarat agentul FIFA.
Totuşi, posibilitatea ca cererea Fiorentinei să treacă de comisia de arbitraj este destul de mare! Săptămâna trecută, Juventus l-a amendat cu aceaşi sumă pe Felipe Melo, fost jucător „viola", pentru că şi-a lovit un advesar cu piciorul în figură la meciul cu Parma (pierdut de Juventus acasă cu 1-4), fiind eliminat direct.
Mijlocaşul brazilian a primit şi o suspendare de trei etape din partea comisiei de disciplină, astfel că o decizie favorabilă „bianconerrilor" din partea comisiei de arbitraj, privind amenda de 150.000 de euro, nu este exclusă. Iar asta ar crea un precedent, fiind vorba tot de un act de indisciplină, şi pentru cazul lui Mutu.
Joacă fotbal în şapte cu drogatul de Flachi
De marţi, Adrian Mutu a reînceput antrenamentele, fiindu-i pus la dispoziţie de club un preparator fizic personal. Românul poate folosi terenurile de la stadion şi sala de forţă, însă are interzis în vestiarul echipei, schimbându-se într-o cameră separată.
Totodată acesta nu se poate antrena în acelaşi timp cu restul lotului, ci la ore diferite, Fiorentina încercând astfel să împiedice contactul dintre Mutu şi colegii săi.
După antrenamente, seara, românul a ieşit la fotbal în 7 cu amicul său, Francesco Flachi, a scris ieri Corriere Fiorentino.
„A avut Mutu permisie din partea clubului" se întreabă jurnaliştii cotidianului toscan? Flachi a fost supendat doi ani în 2006 pentru consum de cocaină şi este în prezent suspendat pentru alţi 12 ani, după ce a recidivat în 2009.
"Fiorentina poate să-i dea lui Mutu amendă şi patru milioane, asta nu înseamnă că va şi plăti!"Victor Becali, agentul lui Adrian Mutu