Andreea Esca: «Am zile în care mă panichez şi mi se pare că s-a terminat viaţa»

Ultima actualizare:
Esca, fericită în mijlocul familiei
Esca, fericită în mijlocul familiei

Andreea Esca va împlini luna această, pe data de 29 august, vârsta de 40 de ani, iar schimbarea prefixului îi trezeşte temeri profunde.

Cea mai cunoscută prezentatoare de ştiri din România se simte neputincioasă în faţa trecerii timpului.

Deşi se declară împlinită din toate punctele de vedere, Esca simte că apropierea vârstei de 40 de ani aduce schimbări mari în viaţa ei. "La sfârşitul lunii august voi împlini 40 de ani sau, cum mi-a zis un prieten, voi intra în gaşca celor cu prefixul României, +(40)… Nu ştiu exact cum mă simt. Am zile în care mă panichez şi mi se pare că s-a terminat viaţa adevărată şi am multe alte zile în care habar n-am câţi ani fac şi oricum nu mi se pare că asta ar avea vreo importanţă. Prietenele mele care au mult peste 40 îmi repetă că omul este foarte tânăr la această vârstă, cele care au puţin peste 40 zic că nu e chiar aşa de rău în Club 40", a scris ea pe pagina personală de Facebook.

Andreea Esca precizează că membrii familiei ei nu au făcut-o vreodată să-şi simtă vârsta, dar cu toate acestea a început să respecte un întreg ritual pentru  combaterea primelor semne ale îmbătrânirii.

Andreea Esca, alături de soţul ei, Alexandre Eram şi de cei doi copii: Alexia (12 ani) şi Aris(9 ani)

"Copiii mei sunt atât de drăguţi încât declară că ei nu cred că am aşa de mulţi ani, lor li se pare că am mult mai puţini, iar soţul meu spune că sunt mereu pe gustul lui… Adevărul este că, spre deosebire de ziua în care am împlinit 30 de ani, când chiar nu-mi păsa deloc de vârstă, acum mă preocupă. Întotdeauna am făcut sport, dar acum, dacă lipsesc într-o zi, mă simt vinovată, am urât cremele şi acum trebuie să le folosesc, nu mă uitam niciodată în oglindă când ieşeam din casă, acum mă uit câteva minute, am făcut haz de doamnele abonate la saloanele de îngrijire corporală şi acum trec şi eu pe acolo.


    Esca, fericită în mijlocul familiei
Esca, fericită în mijlocul familiei

Vedeta încearcă să-şi menţină greutatea prin mult sport şi alimentaţie sănătoasă

Apoi trebuie să mă gândesc cum să mă îmbrac, cum să mă machiez şi cum să mă comport ca să fiu eu însămi, dar să nu par ridicolă. Asta e cel mai greu. De ce nu îmbătrâneşte şi firea odată cu corpul? Sufletul îmi spune să-mi pun o „floare” în cap şi buletinul să o dau jos. Instinctul mă trimite să dansez pe plajă în miezul nopţii şi calendarul zice că ar trebui să dorm. Am poftă să citesc poezii în vremuri de proză. Cum să fac?", a mai scris Andreea pe pagina reţelei de socializare.

Fotograf a fost chiar  soţul ei, Alexandre Eram
Fotograf a fost chiar soţul ei, Alexandre Eram

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net