Andreea Marin: «Consider că viaţa mi-a oferit destule, îmi place mai mult să dăruiesc decât să primesc»

Ultima actualizare:

"Când eram eu copil, în Moldova lui Creangă, priveam Crăciunul în alt mod. Era liniştea unei familii normale, darurile erau simple, însă în ziua de astăzi oferta este prea largă", explică soţia lui Ştefan Bănică jr, după cum relatează Agenţia de Presă Mondenă.

Mai mult, Andreea Marin consideră că a fost suficient de norocoasă încât să aibă tot ceea ce îşi doreşte şi chiar poate să facă daruri persoanelor apropiate, dar fără a exagera, întrucât cumpără atâtea cadouri câte sunt necesare.

"Consider că viaţa mi-a oferit destule, astfel că îmi place mai mult să dăruiesc decât să primesc. Cumpăr atâtea cadouri câte sunt necesare. Nu sunt omul exceselor. Îmi place bucuria de pe chipul celor dragi atunci când aceştia deschid cadourile", mărturiseşte "zâna surprizelor".

În anii copilăriei vedeta credea pe deplin în Moş Crăciun, până când bătrânul a făcut o greşeală şi micuţa Andreea l-a recunoscut pe bunicul său.

"Îmi amintesc cu mare drag de bunicul meu în chip de Moş Crăciun, care ani la rând ţinea ceaslovul în mână fără să ştie că deghizarea era perfectă. Totul până când, într-un an, i-a fost prea cald şi şi-a scos mănuşa din mână. Atunci l-am recunoscut, iar povestea a luat o altă turnură.

Violeta a trimis în acest an prima ei scrisoare către Moş Crăciun. Pentru a veni însă Moşul va trebui să împodobească bradul. Moş Crăciun vine în persoană să îi înmâneze cadourile. Dacă vrem să credem că el există, trebuie să-l şi vede

Întreg reportajul poate fi urmărit duminică seara, la ora 19:45 pe Kanal D în cadrul emisiunii D-Paparazzi.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Friptură din carne roșie FOTO Shutterstock
Timișoara, destinația anului FOTO Shutterstock
Aer conditionat FOTO Shutterstock jpg
mihaela bilic slabit colaj facebook pixabay jpg
virus ebola foto shutterstock
infractori canada romani jpg
urs soricei captura video jpg
diana sosoaca vladimir putin jpg
image
image