Ani de abuzuri sexuale la un prestigios colegiu iezuit din Berlin

Ultima actualizare:

    Victimele abuzurilor sexuale nu au găsit sprijin din partea conducerii colegiului
Victimele abuzurilor sexuale nu au găsit sprijin din partea conducerii colegiului

Elevii Colegiului Canisius, un prestigios stabiliment iezuit din Berlin, au fost de-a lungul anilor victime ale abuzurilor sexuale din partea a cel puţin doi profesori, relatează joi cotidianul Berliner Morgenpost, preluat de AFP.

Într-o scrisoare prin care îşi cere scuze foştilor elevi, părintele Klaus Mertes, rector al acestui colegiu care a format numeroşi membri ai elitei economice şi politice a ţării, a recunoscut că au avut loc agresiuni 'sistematice şi timp de mai mulţi ani', care s-au produs între anii '70 şi '80.

Cel puţin două foste cadre didactice ale instituţiei sunt suspectate, însă acestea au părăsit colegiul şi ordinele în anii '80, în circumstanţe care nu sunt clare, dar care fac obiectul unei anchete, a dat asigurări rectorul.

Potrivit publicaţiei citate, nicio plângere privind aceste abuzuri nu face pentru moment obiectul unei anchete a poliţiei sau a justiţiei.

Alertat recent de un fost intern şi apoi de alte poveşti ale unor foşti rezidenţi care l-au convins că nu este vorba de un caz izolat, părintele Mertes a trimis o scrisoare prin care îşi cere scuze unui număr de 600 de foşti elevi care au frecventat colegiul în acea epocă.

'Am aflat cu emoţie şi ruşine profundă că s-au produs, nu numai cazuri izolate, dar şi agresiuni sistematice şi timp de mai mulţi ani', a scris părintele.

Din mărturiile adunate reiese că victimele nu au primit 'protecţia obligatorie pe care erau îndreptăţiţi să o aştepte de la Colegiul Canisius şi de la Ordin', ci dimpotrivă, s-au confruntat cu oameni care 'şi-au întors privirea', a precizat părintele Mertes.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masini vanzare automobile noi parcare foto shutterstock
close up large bathtub jpg
lantana jpg
Hartă  Europa -Romania -Polonia -Ucraina - Bilgaria FOTO shutterstock
desemnare premier eugen tomac cotroceni nicusor dan FOTO: Inquam Photos/George Călin 6316 jpg
serious professional businessman talking phone with customer holding papers hand jpg
portofel gol jpg
toaleta publica roz facebook jpg
image
image