Anna Lesko: «De două ori pe an plec în concedii exotice»

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Anna Lesko este una dintre cele mai frumoase femei din România, iar bărbaţii îi cad la picioare. De-a lungul timpului, mulţi au încercat să o convingă să îmbrace rochia de mireasă, dar nici unul nu a reuşit încă acest lucru.

Artista recunoaşte că-şi doreşte din tot sufletul o familie şi un copil, sentimentul matern fiind cel mai frumos de pe pământ. Până îl va întâlni pe "Făt-Frumos", Anna se concentrează pe cariera ei şi încearcă să-şi mulţumească fanii, care i-au fost aproape în cei 11 ani de când s-a lansat în muzica românească. În această vară, cântăreaţa le-a făcut un cadou tuturor admiratorilor ei şi a acceptat să participe la emisiunea estivală de la PRIMA TV, astfel încât toţi cei care o iubesc o vor putea vedea pe micile ecrane în curând.

Anna, eşti o femeie foarte frumoasă, iar bărbaţii roiesc în jurul tău. Care este secretul tău?

Somn şi multă mişcare, consum de alcool şi tutun spre zero. Astfel te simţi bine cu tine însăţi şi, mai ales, te simţi frumoasă. Restul sunt trucuri care te ajută să străluceşti pe termen scurt.

A reuşit cineva să-ţi fure inima sau eşti în continuare singură?

Bărbaţii roiesc tot timpul în jurul meu, dar inima mi-au furat-o fanii mei, de la care în fiecare moment am parte de afecţiune. Este minunat să fii pe scenă şi să resimţi căldura din partea publicului, niciodată nu mă simt singură. În plus, am lângă mine cei mai loiali prieteni, doi căţeluşi, Sasha şi Vova, iar împreună îmi fac viaţa frumoasă.

Îţi doreşti o familie? Ai fost cerută vreodată în căsătorie?

Am fost cerută în căsătorie de multe ori, iar pagina mea de Facebook este principalul loc unde se întâmplă asta. Îmi doresc o familie, normal. Să devii mamă este cel mai frumos sentiment pe care eu vreau să-l trăiesc, dar toate la timpul lor.

Ce îţi place să faci în timpul liber? Cu cine îţi petreci clipele în care nu munceşti?

În momentele libere nu ezit să-mi chem prietenii la mine, unde facem grătare şi jucăm rummy. De asemenea, îmi place să gătesc. Cred că este un moment de relaxare şi satisfacţie, iar prietenii mei îmi spun că fac cele mai bune vareniki (colţunaşi cu brânză, în stil ucrainean, n.r.).

În această vară vei participa la emisiunea "O vară tra-la-la". Ce te-a făcut să accepţi această propunere?

Am fost încântată de acest proiect încă din momentul în care mi-a fost prezentată ideea emisiunii. În curând, o să vedeţi ceea se se întâmplă în timpul show-ului meu, dar şi câteva declaraţii incendiare. Cred că este prima dată când am putut vorbi despre ceea ce fac pe scenă şi în spatele ei. Am reuşit să prezint publicului roadele muncii mele şi a echipei pe care o am în spate. Nu toţi reuşesc să ajungă la un concert de-al meu, iar prin această emisiune reuşesc să-i mulţumesc.

Vorbeai despre cariera ta muzicală. Ce surprize le pregăteşti fanilor tăi? De curând, am lansat un nou single alături de Pavel Stratan, "Leagănă barca". Piesa este o triplă premieră: prima colaborare a noastră, prima "exprimare" în grai neaoş moldovenesc a mea şi prima apariţie ca rapper a lui Stratan. Odată cu acest single, voi avea şi elemente noi în scenografia mea.

Pe scenă, locul unde Anna Lesko spune că se simte cel mai bine

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Este sezonul concediilor. Unde te vei relaxa şi cu cine?

De fiecare dată plec cu o gaşcă de prieteni. Am păşit pe diferite continente şi am vizitat multe ţări. Ador să călătoresc. Sunt multe locuri frumoase ce merită văzute, de aceea nu vreau să mă rezum la o singură destinaţie. În mod normal, de două ori pe an am parte de un concediu în locuri exotice, apa şi soarele mă încarcă cu multă energie. Probabil că acum o să mai plec în luna februarie deoarece concertele îmi ocupă fiecare weekend.

La 34 de ani, Anna Lesko poate spune că este jumătate moldoveancă, jumătate româncă. Primii 17 ani din viaţă şi i-a petrecut la Chişinău, oraşul său natal, iar următorii 17 în Bucureşti. După ani buni de când melodiile ei sunt pe primele locuri în topuri, artista se declară o femeie împlinită şi spune că toate visele ei s-au împlinit.

S-a născut la 10 ianuarie 1979, la Chişinău, Republica Moldova;Tatăl ei este inginer constructor, iar mama se ocupă de afacerile familiei;Copilăria a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei: „Am avut parte de o copilărie minunată la bunici, la Chişinău";A venit în România la 17 ani şi de atunci nu a mai vrut să plece de aici;A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti;Cântă de când se ştie, dar s-a lansat pe piaţa muzicală în 2002, cu melodia „Ard în Flăcări": „Muzica a făcut parte din viaţa mea încă de mică";Melodia ei preferată este „Shape of My Heart", cântată de celebrul Sting;Talentul artistic l-a moştenit din familie: tatăl ei a cântat la acordeon şi la chitară, iar bunicul a fost cel care a orientat-o spre pictură: „De obicei talentele se moştenesc din familie. Asta s-a întâmplat şi în cazul meu şi sunt tare mândră de acest lucru";Când era mică, făcea multe năzbâtii, pentru care mama ei o certa apoi: „Ne-am jucat de-a frizeria şi am ciopărţit vreo trei băieţi, iar mama mi-a aplicat o corecţie";În copilărie îi plăcea să pună în scenă piese de teatru, poveşti din folclor;Întâlnirea cu Sabin Bălaşa i-a schimbat viaţa şi i-a deschis apetitul pentru pictură: „Desenul l-am descoperit de mică, desenam tot ce mă înconjura în vacanţele de la bunici, dar curajul de a transpune ideile pe pânză, a venit o dată cu întâlnirea cu marele Sabin Bălaşa";Când era copil, visa să devină prinţesă sau cântăreaţă: „Visele mele mereu se schimbau, dar într-un final cred că majoritatea mi s-au îndeplinit";Nu îi place să vorbească despre dorinţele ei sau planurile de viitor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net