Aşa probe de dans să tot vedem, fetelor!
Atmosferă incendiară vineri seara la „Dansez pentru tine” (Pro TV). Pentru prima dată în istoria emisiunii s-a făcut striptease, iar vedetele au lăsat audienţa cu gura căscată atunci când au început să arunce hainele de pe ele.
Show-ul a început promiţător încă din primul minut - Iulia Vântur şi-a făcut apariţia într-o rochie îndrăzneaţă, cu decolteu generos, în „V", până la buric.
Hainer şi Nicoleta au fost foarte pasionali, interpretându-i pe Cezar şi Cleopatra
Seara a continuat cu dansurile latino, unde vedetele nu au făcut economie de unduiri pline de senzualitate. Toată lumea aştepta însă cu sufletul la gură următorul stil de dans - striptease.
Dar, primul dans, o dezamăgire. Max şi partenera lui au avut o prestaţie mult prea cuminte, abia de au rămas într-un body, câteva secunde, la final. Juriul nici nu a ştiut cum să noteze. „Cred că bărbaţii au avut aşteptări mult prea mari în această seară.
Aţi avut un dans mult prea raţional pentru capacitatea mea animalică de a înţelege la această oră, sper să nu urmeze ceva şi mai cult de atât", a spus Mihai Petre. Dar a urmat unul la fel de cuminte, al lui Şerban şi al Valentinei.
Spre norocul tuturor, lucrurile s-au remediat, atmosfera a început să se încălzească şi frunţile să se descreţească odată cu intrarea în scenă a Nicoletei Luciu. Jucând rolul unei Cleopatre pasionale, vedeta a bulversat partea masculină a juriului, dar cu siguranţă şi a publicului.
„Mă bucur că în sfârşit s-a găsit un subiect. Mai bine zis, o subiectă", a spus Mihai Petre, dându-le o notă mare. Nicoleta a sărit în sus de bucurie, moment în care cearceaful roşu cu care se acoperise a căzut, dezvelind pentru încă o dată body-ul transparent şi ud de la momentul în care a fost stropită de „Cezar" cu vin.
„Ştiam eu pentru ce am dat nota asta", a comentat Mihai. Wilmark i-a spus partenerului ei că are „lascivitatea şi erotismul unui fotoliu din platou. Noroc că nimeni nu s-a uitat la el. Toţi ochii au fost aţintiţi spre Nicoleta". Drept dovadă, şi fanii s-au înghesuit să trimită mesaje cu voturi, juriul să dea note mari, iar Nicoleta şi partenerul ei au fost scăpaţi de la duel. Şerban şi Valentina, partenera lui, au părăsit competiţia.
Oana a jucat rolul unei profesoare sexy
După dansul fierbinte al Nicoletei, atmosfera s-a încins din ce în ce mai tare. A urmat bebeluşa Oana, care a jucat rolul unei profesoare sexy şi rele. Foarte serioasă, ca orice profesoară care se respectă, Oana s-a dezlănţuit pur şi simplu pe ritmurile melodiei. „A fost un dans al dracului de bun... a fost ca la carte", a spus Mihai Petre, care s-a ridicat în picioare şi le-a dat 10, la fel ca toţi ceilalţi membri ai juriului.
Roxana Ionescu a avut cele mai îndrăzneţe mişcări
Ca orice lucru bun care este lăsat la sfârşit, dansul Roxanei Ionescu i-a făcut pe toţi să uite pur şi simplu că se aflau la un concurs de dans.
Ea a fost singura care a rămas doar în bikini şi sutien unduindu-şi corpul superb în mişcări lascive. Iar bomboana de pe tort a fost sărutul prelung, pe buze, dintre Roxana şi coregrafa lor, Cocuţa. „Ce aţi făcut voi a fost definiţia striptease-ului", au spus bărbaţii din juriu, care nu mai ştiau cum să-şi desfacă nodurile de la cravate şi să-şi facă mai bine aer. Ştefan Bănică a uitat să spună „Stop vot" şi, grijuliu, a mers să le ia temperatura, iar concluzia a fost sigură: atmosfera era încinsă, nu glumă. Cu toate acestea, Roxana şi partenerul ei, George, vor fi săptămâna viitoare la duel cu Max şi cu Diana.