Au băut din 45.000 de pahare
N-a fost o seară caniculară de vară, ci una răcoroasă, ca de toamnă. Duminică, în Piaţa Constituţiei, cei peste 60.000 de fani ai formaţiei AC/DC au băut mai bine de 22 de tone de bere. Angajaţii de la salubritate au strâns după ei 45.000 de pahare.
"Slavă Domnului că a fost bere din belşug, altfel nu mai făceam faţă frigului", ne-a spus Laurenţiu Şerban, un fan înrăit al trupei australiene.
Şi bere s-a vândut în fiecare ungher al pieţei. La o jumătate de oră după ce membrii trupei AC/DC au tras cortina, mirosea încă a hamei. N-a fost singura surpriză a organizatorilor, ci şi gunoaiele strânse în piaţă după plecarea spectatorilor.
Angajaţii SC Urban, care au primit sarcina să cureţe zona după ora 23.00, au muncit mai bine de 12 ore şi n-au reuşit să strângă tot.
Vezi aici cum arăta Piaţa Constituţiei după concertul AC/DC
"E vorba de circa 3.500 kg de pahare, ambalaje şi sticle de plastic, pe care le-am ridicat din piaţă. Am pus la dispoziţia spectatorilor 50 de containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor", ne-a spus Dan Ceauşescu, reprezentantul firmei de salubritate.
Fanii au luat ţeapă când au aflat că nu se pot întoarce acasă cu metroul. Circulaţia în subteran a fost suspendată la ora 23.00, ca în zilele normale, deşi reprezentanţii Jandarmeriei au anunţat că programul va fi prelungit până la miezul nopţii. În realitate, însă, organizatorii nu au cerut Metrorex prelungirea programului.
Cei o sută de tehnicieni ai trupei AC/DC au muncit toată dimineaţa de ieri pentru dezmembrarea scenei. Aceasta va fi transportată cu 30 de camioane la Udine, în Italia, unde, miercuri, formaţia va susţine un nou concert din turneul Black Ice.
Citeşte şi:
Ameninţare cu bombă în deschiderea concertului AC/DC
Concertul AC/DC din Bucureşti, două ore fix, fără bis - FOTO
El a vrut să-i arunce în aer, cu o bombă, pe fanii
"Bombă în Piaţa Constituţiei"! Aşa a sunat anunţul unui bărbat care a pus pe jar forţele de ordine venite să asigure paza la concertul AC/DC. Poliţiştor nu le-a luat mult să dea de urma lui deoarece bărbatul a sunat de pe telefonul său mobil.
Aşa au ajuns la Costel Pleşca, un bucureştean care în ziua concertului sărbătorea împlinirea a 40 de ani. Pentru că era la serviciu, fiind paznic la un şantier de pe Calea Floreasca, Pleşca s-a cinstit singur de ziua lui cu mici şi multă bere.
De aceea, nici măcar nu-şi aduce aminte ce a vorbit la telefon. "Ştiu că e un apel pe telefon la 112, dar nu ştiu ce s-a întâmplat. Poate a fost o glumă şi pentru asta am ajuns peste noapte teroristul numărul 1", ne-a spus amuzat de situaţie Pleşca. Zâmbetul larg de pe faţă i-a dispărut însă atunci când a primit pentru isprava sa un "cadou" de ziua lui: o amendă de 1.000 de lei.
«N-am văzut în viaţa mea atâta mizerie»
Deşeurile lăsate în urmă de fanii AC/DC i-au speriat pe gunoieri, care au bătut piaţa în lung şi-n lat imediat ce s-a terminat concertul.
"N-am văzut în viaţa mea atâta mizerie la un loc, pe stradă. E ceva de nedescris", ne-a spus Georgeta Vintilă, care la miezul nopţii era la datorie.