Avea 40 kg cu tot cu sicriu
Poliţiştii au dispus deshumarea celei de-al patrulea membru al unei familii din Techirghiol despre care se spune că se înfometează pentru purificare. La momentul decesului, victimele inaniţiei aveau greutatea unui copil de şcoală.
Lucea Mandache (43 de ani) a fost deshumată ieri dimineaţă, în prezenţa poliţiştilor şi a procurorului care conduce ancheta.
„Era uşurică", au spus groparii care au ridicat coşciugul făcut pe dimensiunile unui copil, l-au tras pe sfori afară şi au cărat cadavrul femeii pe o masă de autopsie improvizată în aer liber, în cimitir.
„Nu cântărea mai mult de 40 de kilograme cu tot cu coşciug", au spus groparii despre femeia din Techirghiol, moartă, se pare, de foame.
«Secta foamei», înfiinţată de Gabriela Liga
„Secta foamei" este condusă de Gabriela Liga, o bătrână de 65 de ani din Techirghiol, care şi-a pus bazele unui cult propriu, în urmă cu mai bine de 10 ani, fiind susţinută de familia sa şi de cea a surorii sale, Lidia Mandache, acum moartă.
Ce se întâmplă pe strada Plantelor ştiu numai rudele femeii, cumnatul Teofil şi fiul său, Timotei, unicul supravieţuitor din casa ororilor din Techirghiol.
Acesta a povestit că avea 24 de ani şi deja îşi văzuse sora, Cornelia, torturată şi moartă de foame, când a decis să se lase salvat din mâinile Gabrielei Liga, care se consideră a fi „profeta cultului advetist de pe tot globul".
Citeşte şi:
Şocant! Ucisă prin înfometare şi îngropată în curtea casei
Şi-au lăsat bebeluşul să moară de foame, în timp ce creşteau un copil virtual
Un asistent medical şi-a omorât mama prin înfometare
«Furam cojile de cartofi de la porci»
Timotei Mandache se exprimă cu greu din cauza unui defect de vorbire.
„Mă puneau la post. De foame, furam cojile de cartofi de la porci. Mă băteau dacă mă prindeau. Cu câteva zile înainte să moară, mama (n.r. Lidia- moartă în 2002, din cauze necunoscute) a băgat-o pe Cornelia cu capul sub apă. O ţinea acolo până să se sufoce, apoi o scoteau. De ce? Ca să o «lumineze». Ca să o «trezească». Aşa mi-au făcut şi mie", a povestit Timotei.
Tânărul a scăpat numai pentru că la o lună de la moartea surorii sale a leşinat pe stradă, în drum spre cimitir.
A fost găsit de rudele sale care l-au dus la spital şi au anunţat Poliţia. „Avea probleme cu ficatul, era extrem de slăbit", a povestit tatăl său.
Ei au murit de foame
Secta s-a constituit în anul 1999 şi deşi toată lumea ştia ce se petrece acolo nimeni nu a luat nici o măsură pentru că victimele nu au depus niciodată plângere.
Nici după decesul acestora nu a sesizat nimeni autorităţile.
Cornelia Mandache. Suferea de un retard psihic şi a murit în anul 2000, la 25 de ani.
Cântărea doar 15 kilograme iar fraţii ei, Daniela şi Mihai, au fost condamnaţi la 16 ani de închisoare fiecare pentru înfometarea surorii lor.
Gabriela Liga a scăpat pentru că anchetatorii nu i-au putut proba implicarea în caz.
Lidia Mandache, mama Corneliei s-a stins din viaţă în anul 2002.
Cauzele decesului sunt necunoscute şi nimeni nu a sesizat în acel moment Poliţia.
Soţul ei a povestit că a fost o femeie normală până în momentul în care a racolat-o sora ei, Gabriela.
Femeia era soră medicală şi avea în grijă 80 de copii.
Beniamin Mandache, soţul Lucei, s-a stins tot în 2002. Abia împlinise 37 de ani.
Verişoara lui a povestit că înainte să moară era slab "ca o umbră".
Moartea sa este învăluită în mister: a fost dus, muribund, în judeţul Vaslui şi îngropat pe ascuns în cimitirul din localitatea Luca Banului.
Lucea Mandache, soţia lui Beniamin, s-a stins acum trei zile. Sectanţii au îngropat-o pe furiş în cimitirul din Techirghiol, fără să anunţe pe nimeni.
Vecinii spun că în ultima vreme era aşa slabă încât nu se putea ţine pe picioare. Socrul ei a sesizat Poliţia care a demarat o anchetă.