Avertizare! Moneda euro ar putea dispărea în cinci ani

Ultima actualizare:

Publicaţia Sunday Telegraph a realizat o cercetare la care au participat 25 din cei mai faimoşi analişti financiari din Marea Britanie. 12 dintre aceştia sunt de părere că zona euro nu va supravieţui în actuala formă, în timp ce opt consideră contrariul, iar cinci sunt indecişi. Doi dintre cei opt analişti care se aşteaptă ca moneda unică să reziste au afirmat că predicţia se va îndeplini numai dacă cel puţin un membru al zonei euro va intra în incapacitate de plată a datoriilor.

Douglas McWilliams, analist la Centre for Economics and Business Research crede că moneda europeană „ar putea să nu mai supravieţuiască o săptămână", iar David Blanchflower, profesor la Dartmouth College şi fost membru al Bank of England, a arătat că „implicaţiile politice ale dezintegrării euro sunt greu de anticipat-germanii se opun să plătească datoriile altora şi ar putea chiar să se retragă", scrie Adevărul.

De asemenea, Tim Congdon, analist la International Monetary Research crede că zona euro va pierde trei dintre membrii săi, respectiv Grecia, Portugalia şi posibil Irlanda, iar uniunea monetară s-ar putea chiar dezintegra din cauza fricţiunilor dintre Franţa şi Germania.

Şanse zero de supravieţuire în actuala componenţă

Totodată, Andrew Lilico, economist şef la institutul de cercetări Policy Exchange, a declarat că există „şanse zero" ca zona euro să supravieţuiască în actuala componenţă. „Grecia va intra în mod sigur în incapacitate de plată a datoriilor şi există întrebarea dacă va trece printr-un fel de revoluţie sau lovitură de stat. Apreciez că există o probabilitate de unu la patru ca un astfel de fapt să se producă în următorii cinci ani", a adăugat Lilico.

În urmă cu mai puţin de un an, puţini analişti din City of London (centrul financiar londonez) se aşteptau la dispariţia monedei unice, dar problemele financiare ale Greciei, Spaniei şi Portugaliei şi recunoaşterea de către cancelarul german, Angela Merkel, a faptului că euro trece printr-o „criză existenţială" au modificat radical percepţia.

Fond de 750 de miliarde de euro

Temerile legate de viitorul euro au dus la crearea unui fond de 750 de miliarde de euro pentru prevenirea crizelor financiare în regiune.

Înfiinţarea acestui fond a sporit iniţial încrederea pe pieţe, dar euro a revenit pe scădere după ce politicienii nu au susţinut cu fermitate moneda.

Recent, cancelarul german Angela Merkel, a avertizat întreaga lume, spund că „Uniunea Europeana e pe marginea prăpastiei".Dacă statele europene nu-şi reduc cheltuielile, euro se prăbușește. Dacă se prăbușește euro, se va prăbuși şi Europa. Iar o prăbușire a Uniunii Europene nu va lăsa neatinse nici Statele Unite, nici China. Criza de până acum va fi o glumă! Pentru că economia mondială va intra în haos, cu consecințe greu de prevăzut. Pentru câți ani? Nimeni nu știe", a accentuat Merkel.

Citeşte şi:

Euro, la cea mai mare cotaţie din ultimele 6 luni! Vezi cursul!

Laureat Nobel: Austeritatea împinge Europa spre dezastru

Banca Société Générale: zona euro se va rupe!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
alimente sanatoase jpg
Ceausescu facebook jpg
mancare de tip fast food jpg
televizor istock jpg
ninsoare jpeg
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net