Bilanţul inundaţiilor din Turcia a ajuns la 35 de morţi
O angajată rănită miercuri în timpul inundaţiilor din Istanbul a murit, duminică, la spital, ceea ce ridică bilanţul victimelor intemperiilor înregistrate la începutul săptămânii trecute la 35 de morţi, a anunţat Mediafax.
Femeia fusese grav rănită când microbuzul care o transporta a fost surprins de inundaţii în cartierul Halkali. Alţi şapte muncitori au murit înecaţi în acelaşi vehicul, care nu era adecvat pentru transportul persoanelor.
Pe de altă parte, cadavrul unei fetiţe de şapte ani a fost găsit duminică la Catalca, o suburbie a Istanbulului. Această fetiţă, din familia căreia alte patru persoane au murit în aceste inundaţii, era dată dispărută de marţi, a anunţat celula de criză de la Istanbul, citată de agenţia de presă Anatolia. Astfel, 29 de persoane au murit la Istanbul şi alte şase în provincia învecinată Tekirdag, din nord-vestul ţării, în urma inundaţiilor fără precedent provocate luni şi marţi de ploile torenţiale.
La Kumbag, în provincia Tekirdag, aproximativ 4.000 de case au fost inundate în urma ploilor de sâmbătă, care nu au provocat însă victime, ci doar pagube materiale importante.