Blatter aduce Mondialul din 2018 în Europa

Ultima actualizare:

    Joseph Blatter
Joseph Blatter

Preşedintele Federaţiei internaţionale de fotbal (FIFA), Sepp Blatter, a declarat că o înţelegere prin care Europa să găzduiască ediţia din 2018 a Cupei Mondiale va fi negociată, printre ţările care şi-au manifestat intenţia de a candida afându-se Rusia, Anglia şi, în comun, Spania-Portugalia şi Belgia-Olanda.

'Din discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele Uniunii europene de fotbal, Michel Platini, în ultimele zile, la Moscova, va exista o singură candidatură europeană pentru Cupa Mondială din 2018', a spus Blatter, la Madrid. 'Încă nu s-a decis, dar această idee facilitează munca FIFA şi a Comitetului său executiv', a mai spus preşedintele forului mondial.

Australia, Japonia şi SUA sunt, de asemenea, candidate pentru ediţiile 2018-2022, în timp ce Coreea de Sud, Indonezia şi Qatar se află în cursă doar pentru turneul din 2022.

Blatter a precizat că documentaţia pentru candidaturi va trebui depusă până pe 14 mai la FIFA, aceasta va fi studiată până în iunie, după care va fi dată specialiştilor, pentru ca deciziua să fie luată la Zurich, în decembrie, de către FIFA, pentru ambele ediţii, 2018 şi 2022.

Spre deosebire de alte dăţi, Blatter, probabil influenţat şi de faptul că se afla la Madrid, după discuţia cu primul ministru spaniol Jose LUis Rodriguez Zapatero, a avut o altă abordare faţă de candidaturile comune: 'Istoria ne arată că în 2000 (Belgia-Olanda) şi 2008 (Austria-Elveţia), Campionatul european a constituit un mare succes'.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
engelbachm iran 6918095 jpg
Ion Raţiu este prezentat drept „un constant opozant al lui Nicolae Ceauşescu “ în cei 50 de ani de exil jpeg
abstract blur supermarket department store (7) jpg
image png
full shot senior man with yoga mat jpg
fructe freepik1 jpeg
Dronă Constanța FOTO Facebook
varza gratis jpg
image
image