Bulgaria renunţă la planurile de adoptare a monedei euro

Bulgaria renunţă la planurile de adoptare a monedei euro

Ultima actualizare:

    Dolarul american a fost cotat la 2,9849 lei/euro
Dolarul american a fost cotat la 2,9849 lei/euro

Bulgaria a îngheţat pe termen nelimitat planurile de adoptare a monedei euro, în contextul crizei datoriilor de stat, considerând că aderarea la uniunea monetară nu ar mai aduce vreun beneficiu, ci numai costuri.

Premierul Boyko Borisov şi ministrul Finanţelor Simeon Djankov au declarat că decizia de a suspenda planurile de aderare la zona euro, un vechi obiectiv pe termen lung al mai multor guvernări de la Sofia, este o consecinţă a deteriorării condiţiilor economice şi incertitudinilor legate de viitorul blocului monetar, alături de schimbarea "decisivă" a opiniei publice din ţară privind adoptarea euro, la începutul celui de-al treilea an de austeritate, scrie Adevărul.

"Direcţia s-a schimbat în strategia noastră, dar şi în rândul publicului. În prezent, nu văd niciun beneficiu al intrării în zona euro, ci numai costuri. Publicul este îndreptăţit să ştie cine ar avea de salvat pe cine după ce aderăm. Este prea riscant pentru noi şi, în plus, nu este sigur care sunt regulile şi cum vor sta lucrurile peste un an sau doi"



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
792705446 1293009009469594 7655849152063112424 n jpg
creier alimente shutterstock 1964251903 (1) jpg
Sam Rockwell și John Malkovich în Wild Horse Nine jpg
image png
Examen - elevi- scoala FOTO Shutterstock
image png
elevi gimnaziu freepik com  640x400 jpeg
parintele matei vulcanescu
image
image