Cabral şi Andreea, ameţiţi de mirosuri pe străzile Shanghaiului
În Shanghai, cel mai mare oraş din China, nu curge chiar lapte şi miere. În orice caz, sunt ingrediente cu gust diferit pentru nişte străini veniţi de la capătul lumii. Este cazul a doi români – Cabral, prezentatorul de la Acasă TV, şi soţia sa, Andreea.
Vedetele noastre au fost în China pentru prima dată şi, aşa cum se aşteptau, au descoperit acolo, după un drum de 20 de ore, o lume complet diferită.
„Am fost invitaţi să participăm la o conferinţă internaţională pe tema tehnologiilor de ultimă oră.
În cele două zile, cât a durat conferinţa, ne-am simţit în viitor, printre atâtea invenţii în materie de IT.
Am revenit cu picioarele pe pâmânt, după aceea, şi am plecat să vizităm oraşul", povesteşte prezentatorul „Poveştirilor de noapte" de la Acasă TV.
Arhitectura clădirilor este fascinantă
El şi Andreea au văzut Oriental Pearl, Zhujiajiao - Veneţia Shanghaiului, Templul Jade Buddha, Grădina Yu, Bund-ul - promenada de pe malul râului Huangpu şi multe altele.
Cu toate că Shanghaiul este ameţitor datorită zgârie-norilor impozanţi, au văzut o altă parte din adevărata China în momentul în care le-au vizitat pieţele, cartierele mărginaşe şi satele.
Au văzut multă sărăcie şi încă şi mai multă mizerie.
"În plus, ni s-a confirmat ceva ce ştiam, teoretic, demult: mâncarea chinezească pe care o mâncăm noi în Europa nu are nicio legătură cu mâncarea chinezească tradiţională.
Sunt alte gusturi, alte mirosuri. Cele mai agresive sunt mirosurile, pe stradă eşti asaltat de ele. Zeci de miasme, unele plăcute, altele... Doamne-feri!", au mai spus cei doi soţi.
Dintr-un zgârie-nori, priveliştea e ameţitoare. Mai ales dacă podeaua e de sticlă şi îţi dă senzaţia că pluteşti
Mâncărurile de acolo, mai ales cele de pe stradă, pot lăsa un european cu stomacul "interzis": gheare de găină pane, grăsime de porc frecată cu usturoi, gândăcei cu sos şi miriapozi crispy-strips.
"Ni se făcuse o frumuseţe de dor de nişte sarmale sincere , de un mic sau de o ciobiţă ca la mama acasă.... Ba chiar şi de o şaorma", mai spune Cabral.
Una peste alta, acest contact cu civilizaţia chinezească le-a arătat lui Cabral şi Andreei atât părţile bune, cât şi părţile mai puţin bune.
Au găsit în Shanghai şi trecutul, şi viitorul, că parcă amândouă erau prezente în acelaşi loc.
"A fost o experienţă plăcută şi interesantă, chiar sperăm să mai ajungem în Asia", au concluzionat cele două vedete.
Ofertă de vacanţă
Circuit China - Taiwan - de la 2.400 €/pers., transport cu avionul, transport intern cu autocarul, 12 nopţi cazare la hoteluri de 3 si 4 stele, o noapte în tren, 10 dejunuri la restaurante locale şi 7 cine, transferuri, tururi şi excursii, taxe de intrare la obiectivele turistice, spectacole de acrobaţie în Shanghai, însoţitor român de grup. Christian Tour, www.christiantour.ro, tel. 021.369.98.35