Cătălin Botezatu, vacanţă de meditaţii în Asia

Cătălin Botezatu, vacanţă de meditaţii în Asia

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

De mai bine de o săptămână, prietenii îl caută neîncetat pe Cătălin Botezatu (46 de ani), însă acesta nu le răspunde nici unuia la telefon. Designerul a simţit nevoia să-şi facă ordine în gânduri şi să îşi stabilizeze sentimentele, aşa că a ales să plece din ţară pentru şapte zile şi să meargă într-un loc vestit pentru liniştea pe care o emană, Sri Lanka.

„Am ajuns aproape de ceea ce americanii spun «the breaking point», acel moment din viaţă în care simţi că ai nevoie de o detaşare totală pentru a-ţi regăsi echilibrul sufletesc prin meditaţie. Nu e vorba aici de nici o depresie, ci de o misiune de regăsire prin penitenţă, retragere şi reculegere. M-am decis brusc să fac acest lucru, m-am îmbarcat în prima cursă Fly Dubai de luni dimineaţă şi am ajuns în Sri Lanka", a declarat Cătălin.

Designerul nu este la prima vizită în zonă, în 2005 mergând să ajute oamenii afectaţi de tsunami şi adoptând la distanţă un băieţel de doi ani. În cele 7 zile de călătorie spirituală, Bote a vizitat Templul de Aur de la Dambulla, ruinele fostei capitale Polonnaruwa şi oraşul Kandy, unde se află „Templul Dintelui lui Buddha", cel mai important templu budist din zonă.

Designerul a văzut de aproape elefanţii din Sri Lanka

Bote a făcut meditaţie pe insula Sigiriya

„Când am vizitat Sri Lanka pentru prima dată, de la acest templu am adoptat un copil orfan, a cărui familie dispăruse în urma tsunami-ului. Avea doar doi ani", a mărturisit Cătălin. Designerul a făcut yoga pe stânca Sigiriya, a admirat elefanţii din junglă şi a asistat la dansurile tradiţionale din Negombo, o localitate pe malul Oceanului. „M-am relaxat şi m-am încărcat cu energie", a declarat Cătălin la întoarcerea în ţară.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Victimele avionului prăbușit în Florida jpg
Benzinărie - motorina - combustibil FOTO Mediafax
ploi vijelii si grindina in jumatate de tara meteorologii au emis cod galben si anunta o schimbare radicala a vremii 999200 webp
postul craciunului jpeg
frica de întuneric
zahar cubic alb si brun fotolia 11940531 subscription l jpg jpeg
Cum influențează vremea eficiența unui sistem de panouri solare pentru apă caldă jpg
daniel aeroport napoli jpg
image
image