Cătălin Măruţă: «Visul meu dintotdeauna a fost să lucrez la ProTV»
Vedeta TV spune că atunci când lucrurile la care abia ai curaj să te gândeşti se realizează simţi că trăieşti un miracol. Acum, Măruţă îşi doreşte copii cu soţia sa, Andra. Prezentatorul vorbeşte despre modul în care emisiunea lui a reflectat tragedia Mădălinei Manole.
Ce îţi place cel mai mult la lumea audiovizualului?
Faptul că dispui de canale complexe, de imagine şi informaţie, concomitent. Şi radioul e fascinant, unii îl preferă, eu însumi l-am preferat iniţial. Dar atunci când ajungi să lucrezi în televiziune şi realizezi ce impact are prestaţia ta, devii captivat ireversibil de zona asta.
Unii ar spune că televiziunea este un mediu nociv, în care toată lumea pune piedică la toată lumea. Viziunea ta este cumva diferită?
Da, e diferită. Din afară, probabil că televiziunea pare un mediu cinic şi dur, competitiv şi dubios, dar lucrurile nu sunt nici pe departe aşa grave. O televiziune este asemeni oricărui alt colectiv: există şi cârtitori, şi oameni maleabili, în egală măsură. Cred că majoritatea sunt buni şi de încredere, asta e percepţia mea.
(Cătălin Măruţă în copilărie)
Ai avut emoţii când ai început „Happy Hour"?
Bineînţeles că am avut, cu atât mai mult cu cât toţi prietenii mei ştiau deja că visul meu dintotdeauna a fost să ajung să lucrez la ProTV. Şi atunci e explicabil că la prima emisiune am avut emoţii uriaşe.
Cum te-a schimbat Pro TV-ul?
Pe mine nu m-a schimbat în niciun fel, eu sunt acelaşi, doar că la TVR2 făceam mai multe nebunii, improvizam mai mult. Aici mă încadrez într-un alt format, dar cred că stilul meu nu s-a modificat radical. Sunt uşor derecunoscut.
Ce vă place să faceţi, tu şi soţia ta Andra, în timpul liber?
Mergem cât putem de des la film, la teatru sau prin oraş, cu prietenii. Astea sunt ocupaţiile cele mai frecvente. În rest, când avem ocazia, plecăm prin weekend în mici vacanţe.
Care crezi că este împlinirea cea mai mare din viaţa unui om?
Şi pentru mine, şi cred că pentru oricine, împlinirea cea mai mare este materializarea unui vis, de fapt. Când lucrurile la care abia aveai curaj să te gândeşti încep să devină realitate. Atunci simţi că trăieşti un miracol de o intensitate nepământeană aproape! Pentru mine, împlinirile cele mai mari vin din viaţa mea de familie, şi nu în ultimul rând, din profesia pe care o respect.
Vă gândiţi, tu şi Andra, la un copil?
Ne gândim chiar la mai mulţi, dar fiecare pas la timpul lui. Suntem pregătiţi pentru acest moment, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, şi când se va întâmpla, vom fi foarte încântaţi de noua etapă.
S-a speculat faptul că soţul Mădălinei Manole a venit să vorbească în emisiunea ta pentru că ar fi primit bani.
Nu e deloc adevărat. În primul rând, el a mai vorbit şi la alte televiziuni. Doar că s-a simţit mai confortabil în emisiunea mea. Aşa a simţit el nevoia, să vină în acel cadru şi să spună ce are pe suflet, să facă lumină în acuzaţiile dure care i se aduceau din toate părţile.