Cercetătoare, scriitoare şi...prostituată!

Ultima actualizare:

    Cercetătoarea era  cunoscută în lumea prostituatelor londoneze sub numele de  Belle du Jour
Cercetătoarea era cunoscută în lumea prostituatelor londoneze sub numele de Belle du Jour

De peste şase ani, o fostă prostituată scrie cărţi de succes fără să-şi dezvăluie identitatea. Iniţial, Brooke Magnanti (34 ani) din Marea Britanie s-a hotărât să facă sex pe bani din cauza sărăciei.

Povestea britanicei Brooke Magnanti, cu numele de scenă Belle du Jour, bate filmul. Pentru că mama ei nu-i putea plăti studiile de doctorat în ştiinţe, ea s-a angajat ca damă de companie la agenţia de escorte Barbarella, din Londra, unde a lucrat timp de un an şi două luni, între vara lui 2003 şi toamna lui 2004. Tariful pentru o partidă amoroasă era de 300 de lire (330 de euro), din care îi reveneau numai 220 de euro.

Mai citeşte:

Divă porno japoneză, licenţiată în economie

O starletă porno candidează pentru Senatul SUA

Întâlnirile sexuale cu clienţii durau până la două ore. Uneori, avea câte doi-trei clienţi pe săptămână, alteori avea mult mai mulţi. Au fost atât de mulţi, încât nu le mai ştie numărul.

Crede că a avut zeci, dacă nu sute de amanţi. Brooke şi-a povestit experienţele de prostituată în trei cărţi, între care una - prima - s-a numit "Aventurile intime ale unei prostituate din Londra", sub semnătura Belle de Jour. Pseudonimul ei provine de la denumirea florii de volbură, însă în franceză mai înseamnă şi prostituată cu program de zi ("belle de nuit" fiind, desigur, fetele care lucrează noaptea). De asemenea, acesta este şi titlul unui film din 1967 regizat de spaniolul Luis Bunuel, o legendă a cinematografiei europene, în care o foarte tânără Catherine Deneuve juca... o prostituată seducătoare.

Catherine Deneuve în "Belle de Jour" (1967)

simeon stalpnicul png

În 2007, a urmat un serial TV intitulat "Secret Diary of a Call Girl", ecranizare oarecum liberă a cărţilor lui Magnanti, produs de canalul britanic ITV, în care rolul lui Belle de Jour era interpretat de actriţa şi cântăreaţa Billie Piper.

Iat-o pe Billie Piper într-una din scenele din serial

simeon stalpnicul png

Marea surpriză nu este atât identitatea autoarei (despre care presa şi mediile literare din Marea Britanie au speculat la nesfârşit din 2005, când a apărut cartea), cât faptul că Brooke Magnanti este o respectată cercetătoare la Bristol Initiative for Research of Child Health, grup de cercetări medicale aflat sub egida Universităţii din Bristol (Anglia) şi asociat spitalului aceleiaşi universităţi. Magnanti este expertă în neurotoxicologie evolutivă şi onco-epidemiologie, aria ei de specialitate fiind studiul expunerii fătului la toxinele din mediul înconjurător, în special efectele şi mecanismele transmiterii de substanţe toxice de la mamă la copil. Cercetătoarea are un CV ca de beton armat - un doctorat multidisciplinar în informatică, epidemiologie şi medicină legală obţinut la Universitatea din Sheffield.

Până acum, în presă nu au apărut decât trei fotografii în care apare cu siguranţă Magnanti, care pare să îşi apere pe cât posibil dreptul la intimitate.

Brooke Magnanti, în două fotografii recente

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Cărţile ei au cucerit milioane de cititori în întreaga lume, fiind traduse în peste 25 de ţări. Prima dintre ele, de fapt, a avut la origine blogul ei (belledejour-uk.blogspot.com), scris sub acelaşi pseudonim care a făcut-o celebră. Început în 2003, blogul i-a adus rapid celebritatea, fiind desemnat în acelaşi an de respectatul ziar britanic The Guardian drept cel mai bun blog al anului, graţie talentului literar evident al autoarei, pe atunci complet anonimă. PGraţie celebrităţii, a obţinut pentru prima ei carte, "Aventurile intime ale unei prostituate de lux londoneze" (traducere românească la Editura Trei, 39 de lei), un avans despre care presa a scris că ar fi fost de ordinul milioanelor de euro.

Până ieri, Brooke Magnanti a ascuns cu străşnicie chiar şi de mama sa faptul că ea este scriitoarea Belle du Jour şi a lucrat ca prostituată.

Cel mai mult se teme să-l anunţe pe tatăl său, cu care nu mai este de multă vreme în legătură.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net