Chivu, încă o fetiţă de nota 10!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Fundaşul lui Inter are toate motivele să fie fericit. Mămica se simte bine după naştere, iar fetiţa este sănătoasă tun şi frumuşică foc.

Ieri a fost sărbătoare mare în familia Chivu! Motivul?

Adelina l-a făcut tătic pentru a doua oară pe Cristi, după ce a născut-o la clinica „La Madoninna" din Milano pe micuţa Anastasia.

Cel mai nou membru al familiei fundaşului român de la Inter a venit pe lume în jurul orei 9 dimineaţa, prin cezariană, Adelina având parte de această dată de o naştere uşoară, spre deosebire de cea a Nataliei, când au apărut unele complicaţii.

12 februarie 2009. Şi anul trecut, când s-a născut Natalia, Cristi a venit zi de zi la clinică

simeon stalpnicul png

Conform unor surse apropiate Click!, Anastasia este sănătoasă şi frumuşică foc, iar pentru că starea de sănătate a proaspetei mămici este şi ea foarte bună, până la sfârşitul săptămânii Cristi şi-ar putea lua fetele acasă.

Anastasia a avut la naştere 3,160 kg şi a primit nota 10 din partea medicilor care au adus-o pe lume şi pe prima fetiţă a familiei Chivu.

Natalia, care s-a născut tot într-o zi de joi, la 12 februarie 2009, şi care a rămas acasă în grija bunicilor veniţi special din România, îşi va cunoaşte atunci surioara, ai cărei naşi sunt şi Victor şi Manuela Becali.

Cei doi i-au cununat pe Cristi şi Adelina şi au botezat-o şi pe micuţa Natalia.

Cristian Chivu şi Adelina s-au logodit la 24 noiembrie 2007, la Milano, iar în vara anului 2008, la 6 iulie, s-au căsătorit.

Evenimentul, la care au fost prezenţi aproximativ 500 de invitaţi, a avut loc la Palatul Ştirbey.

Vestea a fost primită cu multă căldură şi la echipa de club a lui Chivu, care a primit felicitări pe site-ul oficial al lui Inter.

„Fundaşului nerazzurro, Adelinei şi Nataliei, primul copil al familiei, complimente din partea clubului şi a întregii suflări interiste şi îmbrăţişări calde micuţei Anastasia" au scris italienii de la inter.it.

Anastasia Chivu, energică şi senzuală

Tina Rizea, Astrologul Click!:

Noua „steluţă" a familiei Chivu are Soarele în Scorpion şi Ascendentul în Săgetător.

Cu cinci planete în semne de apă, se va bucura nu numai de o intuiţie de excepţie, ci va avea şi o tendinţă clară de afirmare în orice condiţii.

Foarte inteligentă, exuberantă, senzuală şi plină de energie, va şti cum să ajungă să-şi împlinească toate visele.

Diplomată şi pragmatică, va avea ca zonă sensibilă gâtul (inclusiv tiroida şi paratiroidele).

Nu-i va plăcea să călătorească şi este posibil să aibă chiar şi trei copii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
shutterstock 1113332 cuplu iubiti indragostiti restaurant mancare terasa jpeg
calorifer shutterstock jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net