"Civilii" americani ucişi miercuri în Afganistan, agenţi ai CIA

"Civilii" americani ucişi miercuri în Afganistan, agenţi ai CIA

Ultima actualizare:

Atentatul a avut loc la Baza operaţională Chapman, situată în provincia Khost, în apropiere de frontiera cu Pakistanul, potrivit Pentagonului. Aceste instalaţii sunt utilizate în special de CIA, potrivit unor responsabili americani citaţi sub acoperirea anonimatului de către jurnal.

"Cea mai mare parte a victimelor sunt probabil membri sau angajaţi cu contract ai CIA", conchide Washington Post, comentând: "Se pare că în acest atentat au fost ucişi mai mulţi angajaţi ai Agenţiei de informaţii americane decât totalul celor căzuţi până atunci de la începutul războiului" în 2001.

Cotidianul aminteşte că CIA recunoscuse anterior moartea a patru dintre agenţii săi de la începutul conflictului.

Citeşte şi:Încă opt americani ucişi în Afganistan

Un purtător de cuvânt al Forţei internaţionale de asistenţă securităţii /ISAF/, condusă de NATO în Afganistan, asigurase că victimele nu erau militari americani sau ai ISAF, sugerând că acestea ar fi fost implicate în ajutorul civil acordat de comunitatea internaţională pentru dezvoltarea Afganistanului, notează Agerpres.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
calendar ortodox 2022 05 octombrie Sfânta Muceniță Haritina Constantinopol  985   miniatură din Menologhionul lui Vasile al II lea Vatican Library  Roma jpg
sub apă jpg
image png
rio de janeiro brazilia pixabay jpg
Madonna
patronul dristor kebap arestat in turcia acuzat ca e sef intr o grupare criminala ar fi pus studenti romani sa care valize cu valuta 1105692 webp
image png
nepal bidur profimedia (2) jpg
image
image