Condescu: “Suntem naşii CFR-ului”
Alexandra Dragu
Preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, era în culmea fericirii după meciul câştigat, la limită,scor 1-0, în faţa clujenilor lui Tony Conceicao.
"CFR e o echipă bună, au avut mai multe ocazii în prima repriză, dar nu au fost mai clare decât ale noastre. În repriza secundă noi am fost echipa mai bună, ne-am creat multe ocazii şi am reuşit să înscriem. A fost penalty fără discuţii la Stromajer. De vreo 3-4 ani tot suntem naşii clujenilor, cred că au căpătat un complex în faţa noastră. Urmează partide importante, grele, cu granzii campionatului, sper să continuăm pe aceeaşi linie”, a spus Condescu la digitv
“Sunt trei puncte la care speram, noi ne luptăm tot timpul la victorie, câteodată putem alteori nu, cum a fost în meciul cu Internaţional. Sunt bucuros, cred că putem spune că am meritat să câştigăm. La ce am jucat şi la ce ocazii am avut. Cred că nu mai suntem autobază, am fost ofensivi în toate meciurile de până acum, depinde şi de cum joacă adversarii. Important e că avem 12 puncte, pe mine asta mă interesează, punctele. Sperăm să continuăm pe acest drum, mergem la Steaua, apoi avem şi cu Dinamo. Vedem după 9 etape, aşa, pe la jumătate campionatului, atunci se poate trage o concluzie", a declarat antrenorul Sorin Cârţu, în conferinţa de presă de după meci.