Confundat cu un mistreţ şi apoi împuşcat mortal

Ultima actualizare:

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a fost împuşcat mortal la o partidă de vânătoare de mistreţi, organizată de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Vâlcea, într-o pădure din localitatea Goranu.

Victima, Laurenţiu Lixandru, avea 33 de ani, iar cel care a tras cu arma, Ion Toader, îi este rudă. Acesta susţine că nu şi-a dat seama că în tufiş era un om, ci crezuse că acolo se afla un mistreţ. Zona in care a avut loc accidentul este izolată, aflată la aproximativ 2,5 kilometri de şosea, cel care a fost împuşcat în umăr pierzând mult sânge până când a fost dus la spital. Ion Toader avea permis port-armă, iar la vânătoare au participat în jur de 15 persoane.

Potrivit inspectorului Diana Smărăndoiu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, făptaşul este cercetat penal pentru ucidere din culpă şi riscă închisoare de la 1 la 5 ani.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
rosii getty1 jpeg
click ro   Crema SPF 50 față Scutul tău zilnic de protecție și SPF jpg
tumisu heart attack 7479253 (1) jpg
ceai beneficii jpg
gradinarit jpg
nunta pixabay jpg
shingo suzuki libertatea jpg
gatit freepik1 jpeg
image
image